Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vaticanul a anunţat miercuri că va fi deschisă o anchetă canonică internă împotriva cardinalului australian George Pell, unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai Papei Francisc, găsit vinovat de agresiuni sexuale împotriva unui minor de justiţia din ţara sa, relatează AFP.

'După condamnarea în primă instanţă a cardinalului Pell, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei se va ocupa de acest caz în conformitate cu termenii şi termenele stabilite de legea canonului', a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Alessandro Gisotti, într-un comunicat.

Această procedură poate conduce la sancţiuni, cea mai aspră fiind revenirea la viaţa laică, cum a fost cazul fostului cardinal american Theodore McCarrick, care a fost caterisit la jumătatea lunii februarie după acuzaţii de abuzuri sexuale împotriva unor minori şi a unor tineri.

În vârstă de 77 de ani, cardinalul George Pell a fost găsit vinovat, pe 11 decembrie, pentru un cap de acuzare care vizează întreţinerea de relaţii sexuale cu un minor şi patru învinuiri referitoare la atentate la pudoare săvârşite asupra a doi copii dintr-un cor bisericesc, cu vârste de 12 şi 13 ani, în perioada 1996 şi 1997, în sacristia catedralei din Melbourne, unde Pell fusese numit arhiepiscop.

Verdictul deşi pronunţat la 11 decembrie de un tribunal australian a fost făcut public abia marţi, din motive juridice.

Sfântul Scaun a reacţionat marţi la această 'veste dureroasă' şi şi-a exprimat ''profundul respect'' pentru justiţia australiană, care l-a găsit pe cardinalul Pell, numărul trei în ierarhia Vaticanului, vinovat de agresiuni sexuale asupra unui minor.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.