COD GALBEN: 10-08-2020 ora 10 Intre 10 august, ora 12:00 – 10 august, ora 23:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată in conform textului și hărții;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

La 50 de ani de la festivalul de muzică de la Woodstock, un reper al mişcării hippie, un eveniment aniversar va avea loc în august 2019, pe acelaşi teren situat în nordul oraşului New York, a relatat vineri Reuters.

Organizaţia Bethel Woods Center for the Arts a anunţat organizarea unui festival de trei zile dedicat ''muzicii, culturii şi comunităţii'', care va marca ''aniversarea de aur, la locul istoric al festivalului Woodstock din 1969''.

Bethel Woods Center, o organizaţie nonprofit care deţine drepturile de proprietate asupra terenului de 15 hectare pe care s-a desfăşurat festivalul din 1969, a precizat joi pe Facebook că festivalul programat pentru 16-18 august va fi ''un eveniment multi-generaţional''.

Manifestarea va include concerte live ale unor artişti prestigioşi sau în curs de afirmare, din diferite genuri şi generaţii, precum şi conferinţe susţinute de futurologi şi experţi în tehnologie. Festivalul va fi organizat în colaborare cu compania de promovare a evenimentelor muzicale, Live Nation.

Detalii despre artişti, bilete şi alţi participanţi vor fi anunţate la o dată ulterioară, a precizat Bethel Woods Center.

Festivalul din august 1969, descris ca ''trei zile de pace şi muzică'', este considerat unul dintre momentele cheie ale istoriei muzicii şi contraculturii anilor '60.

În urmă cu 50 de ani, pe parcursul a trei zile ploioase, peste 30 de artişti, printre care Jimi Hendrix, Janis Joplin, The Who, The Band, Grateful Dead, au cântat în faţa unei audienţe de 400.000 de persoane, dintre care cea mai mare parte a asistat gratuit şi a campat în noroi pe terenul din vecinătatea festivalului. Evenimentul a devenit subiectul unui documentar intitulat ''Woodstock'', realizat în 1970 şi premiat cu Oscar.

Deşi este cunoscut sub numele de Woodstock, festivalul a avut loc de fapt la Bethel, la circa 110 kilometri sud de satul Woodstock, în nordul statului New York. Bethel este situat la 144 km nord de oraşul New York.

"În urmă cu 50 de ani, oamenii se adunau în mod paşnic în acest loc pentru a schimba lumea prin muzică", a spus Darlene Fedun, director executiv al Bethel Woods Center, în comunicatul care anunţă evenimentul aniversar.

"Rămânem dedicaţi conservării acestei bogate istorii şi spiritualităţi precum şi educării şi motivării tinerelor generaţii să contribuie în mod pozitiv prin muzică, cultură şi spirit comunitar", a adăugat Fedun.

Festivalul Bethel Woods nu colaborează cu Michael Lang, unul dintre promotorii festivalului din 1969, care a vorbit, de asemenea, despre organizarea unui eveniment aniversar de 50 de ani, dar care nu a anunţat încă nimic în acest sens. Festivaluri aniversare Woodstock au mai avut loc în anii 1994, 1998 şi 1999.

Mulţi dintre artiştii care au participat la Woodstock în 1969 nu mai sunt astăzi în viaţă. Printre muzicienii care încă susţin spectacole se numără Joan Baez, Roger Daltrey, Pete Townshend de la The Who, David Crosby, Neil Young, Graham Nash, Stephen Stills de la Crosby, Stills, Nash and Young. AGERPRES/(AS-editor: Simona Tatu, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: Bethel Woods Center for the Arts/Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.