Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Postura câinelui cu aplecare în faţă, a cobrei (Bhujangasana) sau a războinicului (Virabhadrasana) şi multe alte posturi vor fi exersate joi cu ocazia Zilei Internaţionale Yoga, în cadrul unei manifestări desfăşurate în oraşul Dehradun (nordul Indiei) la care va lua parte, alături de alţi 60.000 de practicanţi, şi premierul indian Narendra Modi, relatează AFP.

Autorităţile locale au avut grijă să îndepărteze şerpii şi maimuţele din pădurea unde are loc evenimentul. "Vrem să evităm orice inconvenient pentru participanţi. Am capturat şi am eliberat până acum doi şerpi'', a declarat paznicul forestier Rajeev Dhiman ziarului Hindustan Times.

De la venirea sa la putere în 2014, Narendra Modi a promovat practica yoga ca unul dintre principalele elemente de recunoaştere a Indiei în lume. Premierul indian s-a aflat la originea rezoluţiei ONU care, în 2015, a consacrat data de 21 iunie ca Ziua Internaţională Yoga.

"Într-o lume care suferă din cauza stresului mental, yoga îţi aduce calmul. Într-o lume bulversată, yoga te ajută să te concentrezi", a postat pe Twitter premierul Modi.

La New Delhi sunt planificate mai multe evenimente la care s-au înscris 10.000 de persoane, însă cel mai important este cel care va avea loc la Mysore, în sudul ţării, unde sunt aşteptaţi 80.000 de participanţi, potrivit organizatorilor.

Reuniuni de o mai mică amploare vor avea loc în cursul zilei în întreaga lume, de exemplu la Kilkenny în Irlanda, în Bahrein, Brisbane (Australia) şi la Milano. La Milano, participanţii vor face de 108 ori Salutul Soarelui (Surya Namaskara), o practica yoghină prin care se aduce energie yang şi vitalitate în întreaga fiinţă.

Începând de luni, pe faţada de nord a sediului Naţiunilor Unite din New York, se succed proiecţii laser cu diferite posturi de yoga. Yoga este o disciplină indiană tradiţională, corporală şi totodată spirituală, practicată azi în întreaga lume şi înscrisă în 2016 în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Simona Tatu, editor online: Gabriela Badea)

 

Citiţi şi:

 

Ziua internaţională Yoga

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.