COD PORTOCALIU: 09-08-2020 ora 17 Intre 17:45 si 18:30 se va semnala vijelie puternică, grindină de dimensiuni mici și medii, averse torențiale ce vor cumula 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice in Județul Timiş; COD GALBEN: 09-08-2020 ora 17 Intre 17:30 si 18:30 se va semnala averse ce vor cumula 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de mici dimensiuni in Județul Olt, Județul Vâlcea, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 09-08-2020 ora 17 Intre 17:00 si 18:00 se va semnala vijelie, averse ce vor cumula 25-30 l/mp, grindină de dimensiuni mici, frecvente descărcări electrice in Județul Caraş-Severin, Județul Arad, Județul Timiş, Județul Timiş, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un artist care a realizat ''portretul filmat'' al protagonistei unei transmisiuni video în direct la scurt timp după moartea iubitului acesteia, împuşcat de poliţie, se află printre finaliştii de anul acesta ai Turner Prize, unul dintre cele mai prestigioase premii artistice atribuite în Marea Britanie, informează Press Association.

Cei patru finalişti de pe lista scurtă sunt Luke Willis Thompson, Charlotte Prodger, Forensic Architecture şi Naeem Mohaiemen.


Luke Willis Thompson, în vârstă de 30 de ani, este autorul unui film mut alb-negru pe 35 mm despre Diamond Reynolds, cea care, în 2016, a transmis în direct pe Facebook momentul imediat următor după împuşcarea mortală a partenerului său, Philando Castile, de către un poliţist, la un semafor, în Statele Unite.

Lucrarea lui Willis Thompson a fost apreciată ca ''un studiu al durerii care impresionează profund'' şi care ''pune în discuţie reprezentări ale rasei şi violenţei forţelor de ordine''.

 

Foto: Tate/Facebook 


Pe lista scurtă se mai află Charlotte Prodger, o artistă din Glasgow, ale cărei lucrări includ filmul ''Bridgit'', înregistrat în întregime cu un iPhone, ''pe care îl abordează ca o proteză sau extensie a sistemului nervos... Corpul şi dispozitivul devin unul extensia celuilalt''.
 

Foto: Tate/Facebook 


Forensic Architecture, un grup de artişti cunoscuţi pentru ''investigaţii ale încălcărilor de drepturi de către state şi corporaţii în lumea întreagă'', se află de asemenea printre finalişti. Cu sediul în Londra, grupul include arhitecţi, cineaşti, dezvoltatori din industria IT, jurnalişti de investigaţie, avocaţi şi oameni de ştiinţă.
 

Foto: Tate/Facebook 


Lista este închisă de Naeem Mohaiemen, în vârstă de 49 de ani, care realizează filme, instalaţii şi eseuri.

O expoziţie cu lucrările artiştilor nominalizaţi va fi găzduită de muzeul Tate Britain, începând cu 25 septembrie, iar câştigătorul premiului - care are ca efect propulsarea imediată a operelor de artă în atenţia publicului, aşa cum s-a întâmplat cu sculptura gigantică a unor fese sau cu o lucrare care reprezenta un pat nearanjat - va fi anunţat în decembrie.

Anul trecut, Lubaina Himid a devenit cea mai bătrână artistă care a primit distincţia Turner, la vârsta de 63 de ani, după ce premiile au fost deschise şi creatorilor mai în vârstă.

''Juriul de anul acesta a ales un grup de artişti remarcabili, care abordează cu toţii cele mai presante teme politice sau umanitare din ziua de astăzi'', a spus directorul Tate Britain, Alex Farquharson. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: Tate/Facebook 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.