Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O ediţie princeps a cărţii "The Birds of America", de John James Audubon, una dintre cele mai renumite lucrări de istorie naturală din lume, estimată la 12 milioane de dolari, va fi pusă în vânzare în cadrul unei licitaţii ce va fi organizată în luna iunie la New York, au anunţat miercuri reprezentanţii casei Christie's, citaţi de Reuters.

Această carte din secolul al XIX-lea conţine peste 400 de ilustraţii colorate manual, reprezentând 1.037 de păsări, este una dintre cele doar 13 volume complete din acea ediţie care au supravieţuit până în zilele noastre şi care se află în proprietatea unor colecţionari privaţi, au declarat organizatorii.

Încasările ce vor fi obţinute la licitaţie de pe 14 iunie vor fi donate în beneficiul Knobloch Family Foundation, care sprijină programe de conservare a plantelor, animalelor şi habitatelor naturale.

Potrivit casei Christie's, volumul are un preţ estimat între 8 milioane şi 12 milioane de dolari.

Cartea s-a aflat în ultimii ani în proprietatea regretatului om de afaceri şi naturalist Carl W. Knobbloch Jr., decedat în 2016, care a înfiinţat în Texas fundaţia ce poartă numele familiei sale. El a cumpărat volumul în 2012 de la moştenitorii celui de-al patrulea duce britanic de Portland cu suma de 7,9 milioane de dolari.

"The Birds of America" a fost publicată pentru prima dată ca o serie de facsimile între 1827 şi 1838 şi a prezentat în imagini îndelungata misiune a naturalistului John James Audubon, care a dorit să găsească şi să picteze toate speciile de păsări cunoscute din America de Nord.

Ilustraţiile sale sunt în realizate la scală de 1:1, reflectând decizia lui Audubon de a descrie păsările într-o manieră naturală, indiferent dacă era vorba despre flamingo sau despre păsări-colibri.

Cele mai multe dintre cele 120 de ediţii princeps complete şi care au supravieţuit până în zilele noastre sunt deţinute de galerii de artă, biblioteci şi universităţi din Statele Unite şi Marea Britanie.

Înainte de licitaţia de pe 14 iunie, cartea va fi expusă pentru publicul larg la sediul din Los Angeles al casei Christie's, în perioada 26-28 aprilie, şi la sediul din Londra al aceleiaşi case de licitaţii în perioada 19-24 mai. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.