Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Organizatorii Festivalului Internaţional de Film de la Berlin au refuzat o solicitare a reprezentanţilor mişcării #MeToo care au cerut înlocuirea la ediţia din acest an a Berlinalei a tradiţionalului covor roşu cu unul de culoare neagră, în semn de solidaritate cu această campanie internaţională împotriva hărţuirii sexuale din industria cinematografică, informează Reuters.

După ediţia 2018 a galei de decernare a Globurilor de Aur, unde vedetele de cinema au purtat ţinute vestimentare negre pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de această mişcare, peste 21.000 de persoane au semnat o petiţie prin care organizatorii Berlinalei erau îndemnaţi să înlocuiască covorul roşu cu unul negru.

Însă, cu o zi înainte de deschiderea oficială a festivalului, directorul general al evenimentului, Dieter Kosslick, a declarat că deşi înţelege foarte bine motivele aflate în spatele acestei campanii, a decis să nu folosească "o politică simbolică" şi să se concentreze, în schimb, pe organizarea unor evenimente în cadrul cărora vor avea loc discuţii concrete despre hărţuirea sexuală.

"Am dori să ne folosim de activităţile noastre pentru a pătrunde şi mai adânc în dezbaterea #MeToo decât ne-ar permite un simplu covor, aşadar nu plănuim să desfăşurăm un covor negru la Berlinală", a declarat Dieter Kosslick.

Organizatorii festivalului au anunţat deja că în cadrul Berlinalei 2018 vor avea loc runde de discuţii despre hărţuirea sexuală, va fi amenajat un spaţiu dedicat consilierii psihologice şi va avea loc un seminar special, creat pentru a le încuraja pe femeile hărţuite să vorbească public despre această traumă şi pentru a stimula egalitatea în cadrul industriei filmului.

Dieter Kosslick a anunţat că anumite filme au fost excluse din programul Berlinalei din cauza acuzaţiilor de abuz sexual formulate împotriva unor persoane implicate în realizarea acelor pelicule, însă a refuzat să dezvăluie numele persoanelor vizate.

Aproximativ 400 de filme vor fi proiectate la cea de-a 68-a ediţie a Berlinalei, care se va deschide cu lungmetrajul de animaţie "Isle of Dogs", regizat de cineastul american Wes Anderson. Pelicula prezintă povestea unui băiat care îşi caută animalul de companie la o groapă de gunoi, unde municipalitatea dintr-un oraş fictiv a exilat toţi câinii din oraş.

Bill Murray, Tilda Swinton şi Greta Gerwig asigură vocile unor personaje principale din acest film şi urmează să fie prezenţi la Berlinală, a cărei ediţie din acest an a fost criticată de anumiţi experţi în cinematografie datorită absenţei vedetelor de prim rang din industria filmului.

"În acest an, nu cred că vor exista prea multe atracţii reale", a declarat Scott Roxborough, critic de film care scrie pentru publicaţia americană The Hollywood Reporter.

"Cu excepţia filmului lui Wes Anderson, pe care toată lumea vrea să îl vadă şi de care toată lumea e interesată, există foarte puţine filme mari, indiferent că e vorba despre filme hollywoodiene mari sau filme de artă mari", a adăugat criticul american.

Festivalul de la Berlin, renumit pentru filmele sale cu conotaţii politice puternice, va include în acest an în programul său pelicula "Khook" ("Pig"), un film iranian despre un regizor aflat pe lista neagră a autorităţilor, dar şi "U-July 22", despre masacrul comis în 2011 pe o insulă norvegiană de Anders Behring Breivik.

Printre celelalte 19 filme din competiţia oficială se află şi o comedie western intitulată "Damsel", cu Robert Pattinson în distribuţie, "Transit", un film german despre un bărbat care fuge din Franţa ocupată de nazişti, şi "Dovlatov", un portret cinematografic al scriitorului rus Serghei Dovlatov.

Tom Tykwer, un regizor german cunoscut pentru lungmetrajul său din 1998 "Run Lola Run", va prezida juriul care va alege pelicula ce va fi recompensată cu trofeul suprem la Berlin - Ursul de Aur pentru cel mai bun film - dar şi trofeele pentru interpretare şi regie (Ursul de Argint).

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 15 - 25 februarie.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.