COD PORTOCALIU: 24-02-2018 ora 13 Intre 26 februarie, ora 03 – 01 martie, ora 10 se va semnala temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prin reconstituirea atentatului dejucat dintr-un tren Thalys în 2015, Clint Eastwood salută curajul "eroilor obişnuiţi" care îşi pun viaţa în pericol în situaţii ieşite din comun. Spencer Stone, Alek Skarlatos şi Anthony Sadler îşi joacă propriile roluri în "The 15:17 to Paris", decizie pe care The Guardian o cataloghează o "imprudenţă experimentală" iar New York Times unul dintre ingredientele unui film care "testează limitele minimalismului", realizând totuşi un impact dramatic.


"The 15:17 to Paris" relatează cum, la 21 august 2015, trei prieteni din copilărie au intervenit cu mâinile goale pentru a dezarma un jihadist înarmat cu un kalaşnikov şi mai multe încărcătoare de muniţie în trenul care leagă Amsterdamul de Paris. Un tur de forţă care a evitat un carnagiu, relatează AFP.

Acest nou proiect se înscrie în linia producţiilor recente ale lui Eastwood care reconstituie poveştile reale ale unor personaje cu experienţe ieşite din comun, după "American Sniper" (2014), film foarte controversat despre un lunetist în Irak, şi "Sully" (2016), o peliculă despre amerizarea forţată a unui zbor comercial pe fluviul Hudson, cu Tom Hanks în rolul principal.

Spre deosebire de celelalte filme, în acesta regizorul face pariul de a-i distribui pe eroii adevăraţi ai întâmplării - Spencer Stone, Alek Skarlatos, care erau înrolaţi în armata americană, şi Anthony Sadler.

"A fost foarte interesant să revenim în tren. Din punct de vedere psihologic nu este traumatizant pentru noi, întrucât nimeni nu şi-a pierdut viaţa în acea zi şi din asta au ieşit multe lucruri pozitive", a mărturisit Anthony Sadler săptămânalului francez Paris Match.

Regizorul american a angajat, de asemenea, personal sanitar şi din rândul pompierilor care a fost implicat în intervenţia la alerta dată atunci pentru trenul Thalys Amsterdam-Paris, care a fost deviat spre gara din Arras, în nordul Franţei.

Filmată fără fanfaronadă, scena din Thalys are loc târziu în film, care durează puţin peste o oră şi jumătate şi permite înţelegerea mai clară a derulării faptelor.

În schimb, regizorul american se foloseşte de prima parte a filmului pentru a explora drumul în viaţă ale celor trei prieteni inseparabili, care au copilărit în împrejurimile oraşului Sacramento (California).

Atenţia sa se îndreaptă în special asupra lui Spencer. Crescut de mama sa şi fascinat de arme, Spencer are pe peretele camerei sale afişul filmului lui Clint Eastwood "Letters from Iwo Jima" şi visează să salveze vieţi, chiar cu riscul încălcării regulilor jocului.

Taciturn şi ras în cap, el este primul care se va arunca asupra jihadistului, punându-şi viaţa în pericol. De-a lungul întregului film, Eastwood va presăra indicii pentru a anunţa destinul acestui personaj.

Filmul se concentrează asupra turului Europei făcut de cei trei prieteni - care include Veneţia, Roma, Berlin, Amsterdam şi Paris - rezumat de scene bahice, dansuri erotice în cluburi de noapte şi selfie-uri făcute în faţa unor locuri turistice.

Povestea celor trei eroi din viaţa reală se încheie la Palatul Elysée, unde ei primesc Legiunea de onoare, cea mai înaltă distincţie franceză. O scenă care amestecă imagini de arhivă şi o reconstituire cu un preşedinte francez fals, filmat de la spate.

Regizorul Clint Eastwood nu a vorbit deloc despre proiectul său, lăsându-i pe cei trei eroi să discute despre film în media.

În cronica dedicată filmului, New York Times afirmă că este de admirat lipsa de pretenţii artistice a filmului. Ziarul scrie în ediţia sa online că Eastwood testează limitele minimalismului în acest film, văzând cât de multe artificii poate să înlăture şi totuşi să realizeze un impact dramatic.

"Nu există mult suspans şi nici foarte multă explorare psihologică. O anumită putere brută este garantată de fapte, iar dl Eastwood nu încearcă în mod evident mai mult decât atât. Dar faptul că este totul este atât eficient absorbit de poveste este ceea ce face filmul şi fascinant, şi emoţionat", mai scrie New York Times.

A numi ceea ce se întâmplă înainte de confruntarea din tren o intrigă, în sensul convenţional, nu pare a fi prea indicat. Nici Spencer, Anthony sau Alek nu par nişte personaje de film, dar nu sunt nici subiecţii unui documentar, notează New York Times.

Regizorul Clint Eastwood, celebru pentru faptul că nu impune repetiţii extinse şi nu trage foarte multe duble, nu cere de la ei prea multă actorie. De-a lungul întregului film, cei trei eroi se comportă cu amestecul de afabilitate şi rezervă pe care l-ar putea afişa atunci când se întâlnesc cu cineva pentru prima dată. Sunt politicoşi, direcţi şi amabili, chiar atunci când într-o anumită scenă ar fi necesară o anumită intensitate emoţională. Într-un film normal, ei ar fi figuranţi, scrie New York Times.

Şi într-o zi normală ei ar fi făcut parte din masa de turişti, navetişti şi alţi călători care face o plimbare rapidă într-o capitală europeană sau în alta. Spencer, cel mai neliniştit dintre cei trei prieteni, vorbeşte la un moment dat în film despre sentimentul de a fi "catapultat" spre un destin obscur.

"Dar 'The 15:17 to Paris' nu este o meditaţie asupra sorţii, după cum nu este o explorare a politicii sau a terorismului. Mai degrabă este un film preocupat de identificarea graniţei precise dintre banal şi extraordinar, rutină şi violenţă, complezenţă şi curaj", mai scrie publicaţia în ediţia sa online.

Personalităţile personajelor principale rămân opace, iar viaţa lor interioară subiect de speculaţie. Poţi să te întrebi despre tristeţea din ochii lui Alek, despre indiciile de temperament vulcanic din comportamentul lui Spencer sau despre detaşarea sceptică a lui Anthony. Dar la sfârşitul filmului nu îi cunoşti deloc de fapt.

"Producerea iluziei intimităţii nu este deloc printre priorităţile dlui Eastwood. El a fost mereu un existenţialist natural, devotat ideii că semnificaţia şi personajul se exprimă prin acţiune. la sfârşitul filmului, un discurs al fostului preşedinte francez Francois Hollande aduce o tuşă de elocvenţă şi un binevenit aflux emoţional. Dar spiritul filmului este cel mai bine caracterizat de relatarea lui Alek Skarlatos, publicată în ştirile de după atac: 'Am ales să luptăm şi am fost norocoşi şi n-am murit'", conchide New York Times în cronica sa.

Nu la fel de impresionat a fost de film criticul The Guardian, Peter Bradshaw, care scrie în titlul său că "Eastwood deraiază o poveste reală despre teroare".

"Curajul autentic al celor trei eroi americani care au dejucat un atac terorist a fost portretizat într-un film care este opusul unei alchimii şi care este ciudat de plictisitor, inert din punct de vedere dramatic, iar personajele principale rămân la fel de opace şi de necitit ca nişte sfincşi", scrie el, deşi recunoaşte că imprudenţa experimentală a regizorului de a-i distribui pe eroii reali ai întâmplării face ca filmul să prezinte un oarecare interes.

"Este plictisitor. Dar poate aşa este viaţa - plictisitoare. În special atunci când o compari cu o izbucnire bruscă de eroism într-un tren în care eşti confruntat cu un criminal cu motivaţii religioase iar instruirea pe care o ai îşi intră în rol", mai scrie criticul de la The Guardian.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.