Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cântăreţul american Bruce Springsteen va pleca într-un turneu internaţional împreună cu trupa sa în 2023, ce va include şi o etapă europeană şi care va debuta la 28 aprilie, pe Stadio Olimpico din Barcelona, relatează EFE.

Potrivit unui comunicat publicat marţi de compania organizatoare Doctor Music, după turneul din februarie în Statele Unite, cu oraşe şi date de concert ce urmează să fie anunţate, Barcelona va fi singurul oraş unde cel supranumit 'The Boss' va concerta în Spania.

Turneul din 2023 va marca o reîntoarcere a lui Bruce Springsteen and The E Street Band pe scenă, după ce în februarie 2017 s-a încheiat în Australia ultimul său turneu mondial 'The River Tour', care s-a întins pe parcursul a 14 luni.

Partea europeană a noului turneu va începe la Barcelona şi va continua pe stadioanele din Dublin şi Paris, în perioada mai - iulie 2023.

În Italia, concertele vor avea loc la Ferrara, Monza şi la Roma; în Ţările de Jos la Amsterdam şi Landgraaf; în Elveţia la Zurich; în Germania la Dusseldorf, Hamburg şi Munchen; în Suedia la Goetheborg; în Norvegia la Oslo; în Danemarca la Copenhaga; iar în Austria la Viena.

Ulterior vor fi anunţate oraşele şi datele de concert din Marea Britanie şi Belgia.

Trupa se va întoarce apoi în America de Nord pentru a continua partea a doua a turneului în luna august.

Referitor la viitorul turneu, Bruce Springsteen a mărturisit că doreşte, după şase ani, să revină în faţa fanilor anul viitor. "Vreau să împart din nou scena cu legendara E Street Band. Ne vedem anul viitor", a scris artistul pe reţelele de socializare.

Biletele pentru concertul lui Bruce Springsteen and The E Street Band, din 28 aprilie 2023 de la Barcelona, vor fi puse în vânzare începând cu ora 10:00 în data de 8 iunie pe site-urile doctormusic.com şi entradas.com.

Bruce Springsteen and The E Street Band s-au reunit pentru a participa la programul tv Saturday Night Live din decembrie 2020, unde au cântat live două piese de pe cel mai recent album de studio, "Letter To You" (Columbia Records), care a debutat ca #1 în 11 ţări.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.