

Un prequel al francizei de acţiune şi comedie "Kingsman", ai cărei protagonişti sunt actorii Taron Egerton şi Colin Firth, se va intitula "The King's Man" şi va ajunge în cinematografe în februarie 2020, informează miercuri contul de Twitter al acestui proiect cinematografic, citat de EFE.
Cineastul britanic Matthew Vaughn, care a regizat "Kingsman: The Secret Service" (2014) şi "Kingsman: The Golden Circle" (2017), va realiza şi acest prequel. Actorii Aaron Taylor-Johnson, Gemma Arterton, Ralph Fiennes, Rhys Ifans, Stanley Tucci, Daniel Bruhl, Tom Hollander şi Robert Aramayo vor face parte din distribuţia filmului "The King's Man".
Nou film va prezenta originile organizaţiei secrete Kingsman, creată la începutul secolului al XX-lea în Marea Britanie.
Primele două filme din această serie cinematografică au avut mare succes în box-office-ul mondial.
Lungmetrajul "Kingsman: The Secret Service" a avut încasări de 414,3 milioane de dolari, iar continuarea sa (sequel), "Kingsman: The Golden Circle", a obţinut încasări de 410,9 milioane de dolari, potrivit site-ului de specialitate Box Office Mojo.
Îmbinând umorul cu acţiunea, această saga prezintă aventurile unei organizaţii secrete, formată din unii dintre cei mai rafinaţi gentlemeni britanici, care trebuie să recruteze un tânăr din popor lipsit de maniere.
Alături de Taron Egerton şi Colin Firth, "Kingsman: The Secret Service" i-a inclus în distribuţie pe Samuel L. Jackson, Sofia Boutella şi Michael Caine, în timp ce în "Kingsman: The Golden Circle" au jucat Julianne Moore, Pedro Pascal, Halle Berry, Channing Tatum şi Jeff Bridges.
Cele două filme din seria "Kingsman" au lansat cariera tânărului actor Taron Egerton, care l-a interpretat recent pe Elton John în filmul biografic dedicat legendarului artist britanic, "Rocketman". AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: The King's Man / Twitter
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.