Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis, joi, că ministerul pe care îl conduce va sprijini în continuare combaterea corupţiei, adăugând că "nu se pune problema să abdicăm" de la acest obiectiv.

 



"Dacă e să vorbim despre aceste priorităţi, aş mai remarca menţionarea traficului de persoane, criminalităţii organizate, protecţia victimelor, cu precădere a celor minore, foarte multe de făcut în această zonă, şi se face, dar e mai mult de făcut, promovarea unei strategii de resurse umane, respectarea standardelor etice. Dar, nu în ultimul rând, am lăsat în enumerare combaterea corupţiei, care rămâne în continuare o provocare constantă. Am lăsat-o pentru a o sublinia în mod deosebit şi pentru a da un mesaj cât se poate de clar în privinţa faptului că Ministerul Justiţiei va sprijini în continuare combaterea corupţiei, instituţia specializată care se ocupă, şi, cred eu, modul în care am lucrat împreună în acea zonă a legilor Justiţiei, care vizează instituţiile specializate, este o dovadă în acest sens. Nu se pune problema să abdicăm de la acest obiectiv", a declarat Cătălin Predoiu, la bilanţul Ministerului Public pe anul 2021.

 


Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

 

El a afirmat că a ţinut să transmită acest mesaj în urma speculaţiilor apărute în ultima perioadă.

"Am dat acest mesaj foarte clar pentru că s-a speculat foarte mult în cauze politice, în dezbateri politice, care nu îşi au locul aici, este indubitabil, prin actele instituţionale ale Ministerului Justiţiei, începând cu Strategia Naţională Anticorupţie şi cu toate celelalte măsuri, prin bunele relaţii pe care ministerul le va întreţine în continuare, în limita competenţelor, cu DNA, DIICOT şi conducerea Ministerului Public, că nu vom da un pas înapoi în privinţa combaterii tuturor formelor de infracţionalitate, dar şi a corupţiei şi a crimei organizate", a spus Predoiu. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.