Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O femeie în vârstă de 43 de ani a fost reţinută de poliţişti, fiind bănuită că i-a furat unei persoane 25.000 de lei, după ce a urmărit-o de la o unitate bancară de unde scosese banii.

Potrivit unui comunicat al DGMPB, prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar cercetările în acest caz au fost declanşate la data de 25 iulie, când Secţia 8 a fost sesizată de o persoană că, în timp ce se afla în liftul blocului, două persoane necunoscute i-au sustras din geantă suma de 25.000 de lei.

"Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta reclamată ar fi fost săvârşită de către două femei, de 43, respectiv 44 de ani. În fapt, în dimineaţa de 25 iulie, persoana vătămată a efectuat mai multe retrageri în valoare totală de 25.000 lei de la o unitate bancară din Sectorul 2. Din cercetări, s-a stabilit că aceasta ar fi fost urmărită de către cele două femei, atât în incinta unităţii bancare, cât şi după retragerea banilor, iar când a ajuns în liftul blocului una dintre bănuite i-ar fi acoperit geanta, iar cealaltă i-ar fi sustras suma de 25.000 lei", se arată în comunicat.

În cursul zilei de joi, poliţiştii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare în acest caz un mandat de percheziţie domiciliară în Bucureşti. A fost condusă la audieri femeia de 43 de ani, cea care ar fi sustras suma de bani, se precizează în comunicat.

"Femeia de 43 de ani, cunoscută cu preocupări de natură infracţională, a fost reţinută, urmând a fi prezentată magistraţilor cu propunere legală. Prejudiciul a fost recuperat în integralitate", a informat Poliţia Capitalei.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Cercetările sunt continuate de Secţia 8 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.