Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul oraşului Mărăşeşti, Valerică Chitic, reţinut miercuri seara pentru 24 de ore pentru mai multe infracţiuni, printre care folosirea funcţiei pentru favorizarea altor persoane, delapidare, fals intelectual şi grup infracţional organizat, a fost eliberat după ce atât Tribunalul Vrancea, cât şi Judecătoria Focşani şi-au declinat competenţa în privinţa propunerii procurorilor de arestare preventivă a acestuia.

Cazul a fost trimis spre soluţionare către Curtea de Apel Galaţi.

Potrivit încheierii de şedinţă de la Tribunalul Vrancea din data de 22.06.2022, instanţa "admite excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Vrancea şi în consecinţă: Declină competenţa în favoarea Judecătoriei Focşani. Trimite cauza pentru soluţionare la Judecătoria Focşani".

Judecătoria Focşani, la rândul său, a hotărât că "admite excepţia necompetenţei materiale a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Focşani, invocată din oficiu.(...) constată ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Focşani şi Tribunalul Vrancea şi dispune înaintarea dosarului la Curtea de Apel Galaţi - instanţă ierarhic superioară comună, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă".

Primarul Valerică Chitic, care a ajuns în faţa instanţelor după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au propus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, a fost eliberat din arestul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea după 24 de ore, la expirarea mandatului de reţinere.

Marţi, procurorii vrânceni au efectuat mai multe percheziţii la Mărăşeşti, atât la sediul primăriei din localitate, cât şi la persoane fizice şi la o societate care ar avea legătură cu dosarul în care este cercetat primarul. Mai multe persoane au fost aduse la audieri, dar primarul Valerică Chitic a fost singurul reţinut pentru 24 de ore.

Potrivit procurorilor, primarul este suspect într-un dosar privind mai multe infracţiuni, printre care folosirea funcţiei pentru favorizarea altor persoane, instigare la abuz în serviciu, delapidare, instigare la fals intelectual, instigare la folosirea, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, constituirea unui grup infracţional organizat.

Conform anchetatorilor, dosarul ar avea legătură cu un proiect de reducere a abandonului şcolar implementat la Mărăşeşti, în care câteva sute de elevi ar fi trebuit să primească o masă caldă în fiecare zi, dar în loc de masă caldă, elevii primeau sandwichuri cu şuncă. Firma care asigura mâncarea elevilor era administrată de persoane din familia primarului în funcţie.

Valerică Chitic este primar la Mărăşeşti din anul 2008. El a mai fost cercetat şi în trecut pentru conflict de ineterse, iar în anul 2019 a primit o condamnare de un an şi jumătate cu amânarea pedepsei, astfel că acesta a candidat şi la alegerile din 2020 şi a câştigat un nou mandat de primar. AGERPRES / (AS - autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.