Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunţat, joi, că a dispus reţinerea unui tânăr de 15 ani după ce l-a tăiat în zona gâtului cu un briceag pe un alt adolescent, de aceeaşi vârstă, care a necesitat o intervenţie chirurgicală de urgenţă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, victima a fost internată la Spitalul Judeţean şi a fost supus unei intervenţii chirugicale, leziune care necesită 20 - 25 de zile de îngrijiri medicale dacă nu vor surveni complicaţii.

Din mijloacele de probă administrate în cauză reiese că evenimentul a avut loc miercuri seară, în jurul orei 20,10, în parcul situat la intersecţia străzii Agricultorilor cu strada Francisc Hubic din Oradea.

Inculpatul M.V.A. de 15 ani şi persoana vătămată S.D.I., de aceaşi vârstă, au avut un schimb de replici, în timpul cărora inculpatul i-a cerut imperativ persoanei vătămate să se pună în genunchi în faţa lui şi să-şi ceară scuze pentru că l-ar fi jignit anterior.

Întrucât persoana vătămată nu s-a conformat şi a rămas în picioare, inculpatul a pus mâna stângă pe umărul persoanei vătămate, iar cu dreapta, în care avea un cuţit tip briceag, i-a aplicat o lovitură în zona gâtului, respectiv în zona antero-laterală cervicală provocându-i o plagă tăiată de 10 centimetri, cu intersectare vasculară.

În urma agresiunii, băiatul rănit a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.

Prin ordonanţa Parchetului din 23 iunie, inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar procurorul de caz a formulat referat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. AGERPRES / (AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.