Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O femeie în vârstă de 41 ani a sunat, marţi seara, la 112 şi a anunţat că a fost răpită şi este sechestrată într-o baracă din municipiul Piatra-Neamţ.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat că poliţiştii au demarat cercetările în urma cărora a fost identificată locaţia unde se afla femeia, o bază sportivă nefuncţională din oraş.

"Din declaraţiile apelantei a reieşit faptul că, la data de 21 iunie a.c., în jurul orei 19.30, după ce ar fi părăsit incinta unui bar din Piatra-Neamţ, ar fi fost ajunsă din urmă de o persoană necunoscută, care i-ar fi acoperit ochii cu o eşarfă, după care ar fi fost condusă şi încuiată într-o încăpere, nefiind victima vreunei agresiuni. Persoana în cauză, un bărbat de 61 ani, din Piatra-Neamţ a fost identificată de poliţişti şi condusă în vederea audierii la sediul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ", a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Potrivit sursei citate, bărbatul nu a fost reţinut pentru că ar exista neconcordanţe între declaraţiile femeii şi probele administrate de poliţişti.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea lămuririi tuturor aspectelor reclamate, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.