COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

DNA - Serviciul teritorial Bacău a deschis un dosar penal pentru fapte de corupţie în legătură cu împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat şi consolidat, precum şi împrejurările în care s-a redeschis circulaţia rutieră pe podul prăbuşit de la Luţca, judeţul Neamţ.

"Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanţi ai mass-media, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele. La Serviciul teritorial Bacău - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a înregistrat la data de 09.06.2022 un dosar penal referitor la împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat şi consolidat, precum şi împrejurările în care s-a redeschis circulaţia rutieră pe podul de la Luţca, judeţul Neamţ, de peste râul Siret. În acest moment a fost începută doar urmărirea penală in rem (faţă de faptă), cu privire la suspiciunea de comitere a unor infracţiuni asimilate celor de corupţie", anunţă DNA într-un comunicat de presă.

Un pod peste râul Siret, care face legătura între localităţile Sagna şi Luţca din judeţul Neamţ, s-a prăbuşit joi în timp ce pe el rulau un autocamion cu nisip şi o autoutilitară. Şoferul autocamionului, un bărbat în vârstă de 56 de ani, a fost rănit uşor, fiind transportat la spital.

Podul a fost reabilitat de către Consiliul Judeţean Neamţ, valoarea proiectului fiind de 7,3 milioane lei, fiind inaugurat în noiembrie 2021 de către preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene.

"Dragi nemţeni, vă garantez că zeci de ani podul de la Luţca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanţii la trafic! Zilele trecute, s-a făcut testul de rezistenţă pe pod şi avem garanţia că rezistă unei greutăţi de 340 de tone, dispusă după o anumită schemă de încărcare, dar, analizând practic, niciodată nu se va putea găsi pe el o asemenea încărcătură. Măsurătorile, realizate sub acţiunea sarcinilor statice şi dinamice, au dus la concluzia că podul şi structura consolidată în ansamblu, prin folosirea fibrelor de carbon şi a materialelor speciale, au avut un comportament normal şi acest obiectiv reabilitat de către Consiliul Judeţean Neamţ poate fi folosit în condiţii de siguranţă", scria Ionel Arsene în noiembrie 2021, într-un mesaj pe Facebook.

Joi, la scurt timp de la prăbuşire, Ministerul Dezvoltării preciza că podul peste Siret este un obiectiv nefinalizat, întrucât nu a fost transmis procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

"Lucrările la acest pod nu sunt finalizate şi recepţionate, aşadar, obiectivul nu putea fi dat în folosinţă", susţine Ministerul Dezvoltării. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Neamţ: Podul peste Siret din localitatea Luţca s-a prăbuşit; două autovehicule se aflau pe pod

 

Neamţ: Poliţiştii au întocmit două dosare penale în urma prăbuşirii podului de la Luţca

 

USR cere demisia preşedintelui CJ Neamţ, Ionel Arsene, în urma prăbuşirii podului de la Luţca

 

MDLPA: Podul rutier din judeţul Neamţ - un obiectiv nefinalizat care nu putea fi dat în folosinţă

 

Ionel Arsene: Podul de la Luţca nu era recepţionat de CJ Neamţ; vinovaţii vor suporta consecinţele

 

Podul peste râul Siret care s-a prăbuşit joi nu se află în administrarea CNAIR

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.