Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

UPDATE ORA 14.07 Deţinutul condamnat la 23 ani închisoare pentru tâlhărie, care a evadat, miercuri, din Spitalul "Bagdasar Arseni", unde era internat pentru investigaţii medicale, a fost prins în zona Piaţa Matache de angajaţi ai Penitenciarului Rahova şi va fi dus la Secţia 4 Poliţie, au declarat, pentru AGERPRES, surse oficiale din cadrul unităţii de detenţie.

Potrivit acestora, deţinutul nu a opus rezistenţă.

Anterior, Penitenciarul Rahova a anunţat că, miercuri dimineaţa, deţinutul Adrian Constantin Dincă, de 32 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 23 de ani şi 10 luni pentru tâlhărie calificată, clasat în regim maximă siguranţă, a părăsit Spitalul "Bagdasar Arseni" din Bucureşti, unde se afla internat pentru investigaţii medicale.

În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea secţiilor 15 şi 26 Poliţie, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi Secţia Urmăriri din cadrul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti, cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei verificări interne, care să stabilească circumstanţele procedurii evenimentului.

Părăsirea de sub escortă fără autorizare este asimilată evadării şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani.

 

ORA 10.10 Un deţinut condamnat la 23 ani închisoare a evadat dintr-un spital, îmbrăcat în pantaloni scurţi şi halat alb

 

Un deţinut condamnat la 23 ani închisoare pentru tâlhărie a evadat din Spitalul "Bagdasar Arseni", unde era la internat pentru investigaţii medicale, fugarul fiind îmbrăcat în pantaloni scurţi şi halat alb.

Penitenciarul Rahova a anunţat că, miercuri dimineaţa, deţinutul Adrian Constantin Dincă, de 32 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 23 de ani şi 10 luni pentru tâlhărie calificată, clasat în regim maximă siguranţă, a părăsit Spitalul "Bagdasar Arseni" din Bucureşti, unde se afla internat pentru investigaţii medicale.

La momentul evadării, deţinutul era îmbrăcat cu pantaloni scurţi de culoare bleumarin, tricou bleumarin, halat alb şi mască chirurgicală şi purta adidaşi de culoare neagră cu talpă albă.

În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea secţiilor 15 şi 26 Poliţie, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi Secţia Urmăriri din cadrul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti, cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, precizează sursa citată.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei verificări interne, care să stabilească circumstanţele procedurii evenimentului.

Părăsirea de sub escortă fără autorizare este asimilată evadării şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani.

Penitenciarul anunţă că, pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, oamenii pot apela la numărul unic de urgenţe 112 sau Penitenciarul Bucureşti - Rahova, la numărul de telefon: 021/420 0810, 0752.090.229. AGERPRES/(AS - autori: Eusebi Manolache, Iulia Carciog, editori: Cătălin Alexandru, Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

* UPDATE-ul este realizat în baza stirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzarii stirilor pe fluxul agentiei.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – mar[email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.