Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autorităţile din Marea Britanie au efectuat o percheziţie la adresa unui cetăţean român, bănuit că ar fi fost implicat în atacurile informatice din ultimele zile asupra infrastructurii IT din România.

"În urma activităţilor comune desfăşurate, a fost identificată o persoană bănuită, cetăţean român, rezident în Marea Britanie, care ar fi susţinut activitatea grupării infracţionale, prin oferirea de sprijin pentru traducerea din limba rusă în limba română a materialelor promovate de gruparea infracţională şi prin indicarea unor site-uri web din România care ar fi putut fi atacate prin acelaşi mod de operare", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, AGERPRES.

Din 29 aprilie, mai multe atacuri informatice de tip DDoS - Distributed Denial of Service - au afectat site-uri care aparţin unor instituţii publice şi organizaţii private din România.

De asemenea, ofiţeri specializaţi din cadrul IGPR - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice s-au deplasat în Marea Britanie pentru acordarea de sprijin în ancheta desfăşurată de National Crime Agency.

Atacurile ar fi fost revendicate de o grupare intitulată '˜KillNet', de origine rusă, iar activitatea acesteia ar fi promovată pe diferite canale de comunicare, fiind motivate de contextul conflictului militar Rusia - Ucraina.

"Imediat după aceste atacuri, specialişti ai Ministerului Afacerilor Interne, Direcţiei Generale de Protecţie Internă, Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi din cadrul celorlalte structuri şi instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au desfăşurat activităţi specifice din competenţă, pentru contracararea atacurilor, protecţia site-urilor vizate şi identificarea persoanelor responsabile, în vederea asigurării rezilienţei infrastructurilor IT", arată sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.