COD GALBEN: 20-06-2025 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala local, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona joasă a județului Mehedinţi , respectiv zona localităților;
O persoană condusă la sediul Poliţiei nu poate fi verificată mai mult de trei ore, prevede un proiect de lege pentru modificarea şi completarea art.36 din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, adoptat marţi de plenul Camerei Deputaţilor.
S-au înregistrat 282 de voturi "pentru" şi un vot 'împotrivă'.
Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art.36 din Legea nr.218/2002, în scopul prevenirii şi eliminării apariţiei oricăror moduri neunitare de acţiune în rândul poliţiştilor. În acest sens, se propune stabilirea unei durate determinate pentru aplicarea măsurii de conducere a unei persoane la sediul Poliţiei şi pentru desfăşurarea activităţilor poliţieneşti conexe acestei măsuri.
"Verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana condusă la sediul Poliţiei se realizează de îndată, fără a depăşi un termen de trei ore de la momentul iniţierii deplasării", prevede un amendament al proiectului de lege.
În situaţia în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită în termenul prevăzut de proiectul de lege, acest termen se prelungeşte cu perioada necesară stabilirii identităţii, verificării situaţiei de fapt şi, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăşi patru ore de la momentul iniţierii deplasării, prevede un alt amendament.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |