Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul şef al Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică, şi un ofiţer de poliţie au fost achitaţi definitiv într-un dosar de corupţie în care au fost trimişi în judecată de DNA Ploieşti, în 2016, pentru mai mai multe infracţiuni.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a menţinut definitiv decizia instanţei de fond, care în august 2019 i-a achitat pe inculpaţii din acest dosar, respectiv Marin Tudorică, Ionuţ Roşca, la data faptelor ofiţer de poliţie în cadrul Poliţiei Staţiunii Sinaia, şi Cristian Bogdan Simion, administrator al unei societăţi comerciale.

Cei trei au fost trimişi în judecată în septembrie 2016.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în sarcina lui Tudorică fuseseră reţinute infracţiunile de trafic de influenţă (două fapte), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, şi fals în declaraţii (două fapte, din care una în formă continuată).

În acelaşi dosar Ionuţ Roşca a fost acuzat de complicitate la trafic de influenţă, iar Cristian Bogdan Simion a fost acuzat de cumpărare de influenţă (două fapte) şi complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Astfel, procurorii au indicat că Tudorică, în calitate de şef al Poliţiei Sinaia, ar fi primit de la omul de afaceri Cristian Simion un autoturism marca Mercedes Benz C 220, pe care acesta din urmă i l-a pus la dispoziţie cu titlu gratuit. Ulterior, Tudorică a devenit proprietar de drept al maşinii la data de 26.11.2011, când a fost simulată vânzarea acestuia la un preţ modic de 5.000 de lei.

"Începând cu data de 18 iulie 2013, inculpatul Tudorică Marin, în aceeaşi calitate, a pretins şi primit în mod direct pentru sine, de la acelaşi om de afaceri, un folos material constând în folosinţa unui alt autoturism marca Mercedes E220, în baza unui contract de comodat având ca obiect folosinţa cu titlu gratuit a autovehiculului respectiv, proprietate a firmei administrate de omul de afaceri", se precizează în comunicat.

Potrivit DNA, în schimbul acestui folos, inculpatul a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari publici ce ar fi putut să fie însărcinaţi cu efectuarea unor controale la firma lui Cristian Simion, promiţând că, dacă va fi nevoie, îi va determina pe aceştia să nu ia măsurile legale ce ar împiedica activitatea evazionistă derulată de omul de afaceri.

"Acest lucru s-a materializat la data de 12 decembrie 2015, când, prin intermediul inculpatului Roşca Ionuţ, inculpatul Tudorică Marin a intervenit la inspectorii antifraudă care efectuau un control la firma omului de afaceri, în scopul influenţării activităţii funcţionarilor respectivi, în direcţia arătată mai sus. Prin exercitarea influenţei asupra inspectorilor antifraudă, inculpatul Roşca Ionuţ i-a asigurat în continuare şefului său primirea folosinţei autoturismului menţionat mai sus", mai spuneau procurorii.

De asemenea, Marin Tudorică a mai fost acuzat că, prin intermediul lui Simion, a edificat, în cursul anului 2010, un ansamblu imobiliar în staţiunea Sinaia şi s-a implicat în mod direct în activitatea de vânzare a apartamentelor respective, făcând demersuri personale pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare edificării construcţiilor şi comercializării, prin postarea de anunţuri pe site-urile specializate.

"În cuprinsul declaraţiilor de avere, depuse în anii 2011, 2014 şi 2015, inculpatul Tudorică Marin a omis, cu ştiinţă, să menţioneze un contract de împrumut pentru suma de 12.000 de euro pe care i l-a acordat unei persoane, precum şi folosinţa gratuită a autoturismului marca Mercedes E220", se mai arăta în comunicatul DNA. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected]ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.