Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţiştii vasluieni efectuează cercetări în cazul unei tinere în vârstă de 26 de ani cu dizabilităţi, care a decedat în cursul săptămânii după ce mama acesteia ar fi refuzat tratamentul şi intervenţia chirurgicală pentru fiica sa, în calitate de reprezentant legal al acesteia.

Potrivit reprezentaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, tânăra a fost adusă în unitate medicală, la sfârşitul săptămânii trecute, cu dureri abdominale puternice, primind indicaţia pentru internare şi intervenţie chirurgicală, dar mama sa nu şi-a dat acordul scris pentru operaţie, semnând pentru externarea pacientei care se afla în stare critică. Ulterior, pacienta a revenit la spital, dar nu a mai putut fi salvată.

"În data de 12 ianuarie, Poliţia municipiului Vaslui a fost sesizată de către Spitalul Judeţean Vaslui cu privire la decesul unei femei de 26 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care s-a produs decesul", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Ancheta urmează să stabilească dacă medicii care au preluat pacienta au respectat protocolul, având în vederea lipsa acordului scris al reprezentantului legal.

Potrivit legii privind drepturilor pacientului, în cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicala de urgenţă, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar, iar în cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate. AGERPRES/(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.