Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Structurile Poliţiei Române şi ale Jandarmeriei efectuează, vineri, patru percheziţii domiciliare în cauza privind omorul săvârşit în oraşul Bolintin Vale din judeţul Giurgiu.

"Prin percheziţiile domiciliare efectuate se caută elemente probatorii în cauza administrată de procurorul de caz. Ulterior, în baza probatoriului, se vor propune măsuri în cauză", informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Activităţile se desfăşoară în urma încuviinţării mandatelor de către Tribunalul Giurgiu.

Potrivit anchetatorilor, în seara de 9 ianuarie, un tânăr din oraşul Bolintin Vale a lovit cu o piatră în cap un şofer de microbuz care se deplasa în zonă.

Poliţiştii care au sosit la faţa locului, solicitaţi prin 112, au găsit un bărbat din Bucureşti care prezenta urme de agresiune şi care a fost transportat la o unitate sanitară din Capitală pentru îngrijiri. Însă, ulterior, victima a decedat.

Tânărul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Giurgiu, şi marţi a fost prezentat instanţei, care a dispus arestarea preventivă.

Având în vedere faptul că persoana vătămată a decedat, urmează a se analiza oportunitatea schimbării încadrării juridice, în funcţie de rezultatele necropsiei, a precizat IPJ Giurgiu.

În localitate a fost constituită zonă specială de siguranţă publică, după ce, zilele acestea, mulţi locuitori din oraşul Bolintin Vale au ieşit să protesteze. Echipajele de poliţişti şi jandarmi au fost suplimentate. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.