COD GALBEN: 24-01-2022 ora 11 Intre 11:30 si 14:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 55...60 km/h in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău; COD GALBEN: 24-01-2022 ora 10 Intre 10:00 si 13:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 70...80 km/h, zăpadă spulberată in Județul Buzău; COD GALBEN: 24-01-2022 ora 10 Intre 10:00 si 14:00 se va semnala local și temporar, intensificări ale vântului cu rafale de 55...65 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Giurgiu a fost schimbat, joi din funcţie, în urma evenimentelor care au avut loc la Bolintin-Vale.

Biroul de presă al Poliţiei Române precizează că decizia a fost luată "pentru eficientizarea actului managerial".

"Pentru eficientizarea actului managerial, la nivelul IPJ Giurgiu, s-a luat măsura împuternicirii pe funcţia de inspector şef a domnului comisar-şef Ionuţ Dana, ofiţer care a ocupat mai multe funcţii de conducere, în prezent fiind titularul postului de şef al Poliţiei Sectorului 1, din cadrul DGPMB, iar comisarul-şef Ion Croitoru a fost împuternicit pe funcţia de adjunct al IPJ Giurgiu, vacantă până la această dată", arată sursa citată.

Fostul şef al IPJ Giurgiu, comisarul-şef Cătălin Constantin Georgescu, a primit atribuţii la nivelul Direcţiei Management Strategic şi Suport Informaţional, structură din cadrul Poliţiei Române.

De asemenea, IGPR precizează că, în urma unei şedinţe organizate la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, cu participarea şefului Poliţiei Române şi şefului Jandarmeriei Române, s-a luat decizia ca o echipă comună a Poliţiei şi Jandarmeriei să fie trimisă în judeţul Giurgiu, pentru a clarifica gestionarea situaţiei operative, activităţile de prevenire şi combatere a infracţionalităţii, precum şi modalitatea de gestionare a evenimentului în cauză.

În localitate a fost constituită zonă specială de siguranţă publică, pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică.

"Pe raza oraşului Bolintin Vale, sunt prezente forţe suplimentare din cadrul structurilor Poliţiei Române şi Jandarmeriei Române, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii", menţionează sursa amintită.

Mai mulţi locuitori din oraşul Bolintin Vale au protestat, miercuri seară, după ce un bărbat, lovit cu o piatră de un localnic în urmă cu trei zile, a murit.

Conform IPJ Giurgiu, un bărbat din oraşul Bolintin Vale este cercetat de poliţişti, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, fiind bănuit că a agresat un bucureştean, care ulterior a decedat.

Pe 9 ianuarie, ora 20,32, poliţiştii din Bolintin Vale au fost sesizaţi prin 112 de către un bărbat cu privire la faptul că fratele său are un conflict cu mai multe persoane pe o stradă din oraş şi a fost agresat.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde a fost identificat un bărbat, din municipiul Bucureşti, care prezenta urme de agresiune şi care a fost transportat, ulterior, la o unitate sanitară din Capitală, pentru acordarea de îngrijiri medicale şi efectuarea de investigaţii.

În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, a fost identificat un tânăr, din Bolintin Vale, care, la data de 9 ianuarie, în timp ce se afla pe bulevardul Republicii din oraş, a avut un conflict spontan cu şoferul unui microbuz care se deplasa în zonă, pe care l-a lovit cu o piatră în cap, acesta prăbuşindu-se pe sol.

Tânărul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Giurgiu şi marţi a fost prezentat instanţei, care a dispus arestarea preventivă.

Având în vedere faptul că persoana vătămată a decedat, urmează a se analiza oportunitatea schimbării încadrării juridice, în funcţie de rezultatele necropsiei. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.