Cântăreaţa Lidia Buble a fost trimisă în judecată de procurorii DIICOT, fiind acuzată că ar fi mituit doi agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest.
DIICOT transmite luni, într-un comunicat remis AGERPRES, că prin rechizitoriul din data de 16 noiembrie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, sub măsura preventivă a controlului judiciar, a doi agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
De asemenea, arată anchetatorii, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a altor două persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi instigare la dare de mită.
Comunicatul nu precizează numele inculpaţilor, însă ele se regăsesc pe portalul instanţei de judecată: Lidia Buble, Laurenţiu Cristian Ciupercă, Marius Constantin Miulescu, Elena Danila Reznicsek şi Dragos Ştefan Presură.
Competenţa DIICOT în acest dosar a fost atrasă de faptul că unul dintre inculpaţi era vizat de o anchetă privind trafic de droguri.
Procurorii notează în rechizitoriul trimis instanţei că, la data de 15 februarie, în intervalul orar 02:32 - 03:11, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Bucureşti, inculpaţii, în calitate de lucrători de poliţie în cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, ar fi pretins şi primit mită, suma de 900 lei, de la o inculpată (Lidia Buble - n.r.), pe care au oprit-o în trafic, pentru efectuarea unui control de rutină.
"Suma de bani primită de către inculpaţi cu titlu de mită a fost remisă de către o inculpată cercetată în cauză, atât cu scopul de a nu fi testată cu aparatul etilotest, cât şi pentru a nu fi sancţionată contravenţional întrucât aceasta nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul pandemiei COVID-19, respectiv nu deţinea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fapt ce constituia contravenţie conform art. art. 101 alin. (1) pct. 18 din acelaşi act normativ", arată anchetatorii.
De asemenea, susţine DIICOT, prin actul de sesizare, s-a reţinut faţă de un alt inculpat, cercetat în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită, faptul că, la data de 15 februarie, în intervalul orar 02:55:30 - 03:01:35, în timpul unei convorbiri telefonice purtată cu inculpata cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, a instigat-o pe aceasta să ofere diverse sume de bani cu titlu de mită, cuprinse între 300 lei şi 200 euro către lucrătorii de poliţie.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti. AGERPRES/(AS - autori: Mihai Stoica, Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |