Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un autoturism în care se aflau mai multe colete cu ţigări de contrabandă a fost implicat, vineri, într-un incident la frontieră, autovehiculul neoprind la semnalele poliţiştilor şi apoi a acroşat o autospecială a Poliţiei de Frontieră, răsturnându-se ulterior după o urmărire în trafic.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina, judeţul Suceava, s-a declanşat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, astfel, în jurul orei 7,20, pe drumul judeţean 209G, o patrulă a poliţiştilor de frontieră aflată în misiune efectuând semnalele regulamentare pentru oprirea unui autoturism înmatriculat în România.

"Şoferul autovehiculului a ignorat semnalele poliţiştilor de frontieră, nu a oprit, acroşând uşor autospeciala Poliţiei de Frontieră. Drept urmare, s-a pornit în urmărirea maşinii, iar pe raza localităţii Laura, şoferul a pierdut controlul volanului, a intrat cu maşina într-un cap de pod şi autovehiculul s-a răsturnat. Întrucât conducătorul auto s-a lovit la cap, poliţiştii de frontieră au solicitat o ambulanţă care s-a prezentat la faţa locului, însă şoferul, un cetăţean român în vârstă de 62 de ani, a refuzat să meargă la spital, spunând că se simte bine. Ulterior, pe timpul verificărilor la faţa locului, şoferul a spus că nu se simte bine, fapt pentru care a fost chemată din nou ambulanţa, de data aceasta fiind transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. În interiorul autoturismului au fost observate mai multe colete cu ţigări, iar la faţa locului s-a prezentat şi un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus", precizează comunicatul IGPF.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, la final urmând a fi luate măsurile legale. AGERPRES / (AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.