COD PORTOCALIU: 28-05-2025 ora 10 Intre 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03Fenomene vizate COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Regizorul Corneliu Porumboiu şi producătorul de film Ada Solomon au fost puşi sub acuzare de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani, au declarat luni surse judiciare, pentru AGERPRES.

Potrivit surselor citate, faptele sunt mai vechi, din perioada 2013 - 2015, şi au legătură cu finanţări obţinute de mai multe case de filme, printre care şi Castel Film, de la Centrul Naţional al Cinematografiei, o parte din bani fiind spălaţi prin firme fantomă.

Corneliu Porumboiu şi Ada Solomon au calitatea de suspecţi.

În dosar ar mai fi implicaţi şi alţi regizori şi producători de film.

Conform unui comunicat al DIICOT, se efectuează în acest caz cercetări faţă de 100 de persoane fizice şi juridice, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de aproximativ 9.970.344 lei.

Procurorii susţin că, în perioada 2013 - 2015, mai multe societăţi comerciale au înregistrat în contabilitate şi au declarat fiscal mai multe achiziţii de servicii şi bunuri de la societăţi comerciale ce aveau comportament specific societăţilor fantomă (nu funcţionau la sediile sau punctele de lucru declarate, nu au putut fi identificaţi administratorii acestora, aceleaşi persoane aveau diferite calităţi în cadrul societăţilor, nu au depus sau au depus doar în parte declaraţiile fiscale, aveau asociaţi persoane cetăţeni străini ce nu au putut fi identificaţi pe teritoriul României).

O parte din membrii grupului figurau ca asociaţi sau administratori în cadrul mai multor societăţi comerciale implicate în activitatea infracţională. Facturile emise şi supuse controlului de către organele fiscale aveau acelaşi tipar, le lipseau menţiunile obligatorii legate de mijloace de transport sau delegat şi vizau servicii care nu ar fi putut fi prestate în realitate de către societăţile prestatoare, arată DIICOT.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DCCO. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citeşte şi:

 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.