COD GALBEN: 17-10-2021 ora 23 Intre 23:30 si 06:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 100 m in Județul Harghita, Județul Sibiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un elev de 14 ani de la Şcoala gimnazială nr.1 din municipiul Bistriţa a decedat după ce ar fi răspuns unei provocări lansate pe o reţea de socializare, fiind găsit spânzurat în locuinţă, potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de către inspectoratul şcolar general al judeţului Bistriţa-Năsăud, Aurelia Dan.

Tragedia s-a petrecut în cursul după-amiezii de marţi, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) a fost informat miercuri dimineaţă de către conducerea unităţii de învăţământ.

Potrivit Aureliei Dan, elevul de clasa a opta care s-a sinucis era singur la părinţi şi avea rezultate foarte bune la învăţătură.

"Din păcate, am aflat şi noi în această dimineaţă, cu stupoare. Din ce informaţii avem de la conducerea şcolii, se pare că a fost un gest nefericit care s-a petrecut în casă, după ce elevul a ajuns de la şcoală. Sunt speculaţii, însă una care se repetă cel mai des - acum o spun, că poate cumva tragem un semnal de alarmă - este că ar fi încercat să răspundă unei provocări lansate pe TikTok. (...) Copil singur la părinţi, campion la dans sportiv, copil de 10, vesel, nu stare depresivă, nu probleme de comportament, deci nu a indicat comportamentul lui din ultima vreme niciun semn că ar avea vreo nevoie în acest sens. De aceea, presupunerea tuturor este aceasta, că, dintr-un act de teribilism, probabil, a încercat să răspundă provocării respective", a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul şcolar general.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a anunţat că în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

ISJ a cerut sprijinul Poliţiei pentru a demara de urgenţă o campanie de conştientizare, în rândul elevilor şi al părinţilor, asupra pericolelor care pândesc în mediul online.

"La nivelul instituţiei am solicitat imediat Biroului de siguranţă şcolară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean ca în cel mai scurt timp să demarăm o campanie de conştientizare, obligatoriu, în rândul elevilor şi părinţilor. Începând de luni, vom avea un material specific de conştientizare, chiar şi un clip scurt, de sensibilizare, pe canalul acesta de TikTok, deci să venim cu o variantă la acest mediu online, de atragere a atenţiei şi cumva de conştientizare a pericolelor care pot să aibă loc", a mai precizat Aurelia Dan. AGERPRES/(A, AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.