Jandarmii şi poliţiştii clujeni au depistat, în prima zi a Festivalului UNTOLD, 14 cazuri în care persoane au încălcat prevederile legii privind traficul şi consumul de droguri.
"S-a încheiat prima zi a festivalului, fără a fi înregistrate evenimente deosebite. Participanţii au retrăit bucuria spectacolului şi au dansat pe ritmurile muzicii. Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca care au acţionat cu ocazia desfăşurării festivalului UNTOLD 2021 au constatat un număr de 8 infracţiuni care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi 4 sancţiuni contravenţionale aplicate la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. În urma neregulilor constatate, poliţiştii din Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au aplicat în total 38 de sancţiuni contravenţionale, abaterile reprezentând încălcări ale normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi ale celor privind circulaţia pe drumurile publice", se arată într-un comunicat trimis, vineri, de Gruparea de Jandarmi Mobilă din Cluj-Napoca.
De asemenea, poliţiştii clujeni au depistat şase cazuri de încălcări ale legii privind traficul şi consumul de droguri.
"Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi cei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au constatat 6 infracţiuni statuate de Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi de Legea 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. Au fost aplicate 27 de amenzi şi 18 avertismente privind încălcări constatate pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi a regulilor referitoare la fumat în locurile publice", se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în punctele şi posturile medicale, 126 de persoane au primit asistenţă medicală din partea personalului SMURD şi a paramedicilor pompieri.
"Majoritatea afecţiunilor au fost soluţionate pe loc, doar în şase situaţii a fost cazul de a se transporta persoane la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate", se precizează în comunicat.
Pe timpul desfăşurării festivalului, un echipaj al Unităţii Speciale de Aviaţie Caransebeş din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, cu aeronava din dotare, a survolat zona, cu misiunea de a monitoriza şi transmite în timp real datele necesare pentru buna desfăşurare a evenimentului. AGERPRES/(AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |