Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un angajat al Centrului de Recuperare Neuropsihică Călineşti, reţinut după ce ar fi lovit un pacient care ulterior a murit, a fost arestat preventiv.

Tribunalul Prahova a admis, marţi, propunerea formulată de procurori şi a hotărât arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată de inculpat, dar este executorie.

Potrivit unor surse judiciare, suspectul, reţinut în urmă cu o zi, este cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte şi două infracţiuni de purtare abuzivă.

Un pacient al Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Călineşti a decedat la câteva zile după ce ar fi fost bătut de către un angajat al unităţii, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, pe 5 august, poliţiştii Secţiei nr. 2 Rurală Floreşti au fost sesizaţi de către personalul medical din cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Călineşti că, în jurul orei 6,50, un pacient în vârstă de 61 de ani a decedat.

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că persoana în cauză a avut un conflict, pe 1 august, cu un alt pacient din centru, iar un angajat al unităţii ar fi intervenit pentru aplanare, lovindu-l pe cel care ulterior a decedat.

La acel moment, medicul centrului era în concediu şi a revenit la serviciu pe 4 august, când s-a constatat că pacientul se simţea rău. Acesta a fost dus la spital, însă nu a fost dispusă internarea lui, bărbatul revenind la centrul din Călineşti, unde a decedat a doua zi, au precizat sursele citate. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.