Mircea Sandu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), şi soţia sa, Elisabeta, au fost achitaţi definitiv, luni, de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi primit o mită de 724.000 lei de la reprezentanţii unei case de avocatură.
"În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - DNA împotriva sentinţei penale nr. 1168 din data de 08.10.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, în dosarul nr. 17005/3/2019. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă", se arată în minuta deciziei.
În acelaşi dosar, soţia lui Mircea Sandu, Elisabeta Sandu, a fost achitată pentru complicitate la luare de mită.
Pe 8 octombrie anul trecut, Mircea Sandu şi soţia sa au fost achitaţi în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, decizia fiind contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Mircea Sandu şi soţia sa au fost trimişi în judecată de DNA în iunie 2019, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.
"La data de 2 octombrie 2009, inculpatul Sandu Mircea, în calitate de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, beneficiind de ajutorul soţiei sale Sandu Elisabeta, a primit cu titlu de mită suma de 724.000 lei de la două persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societăţi de avocatură. Banii respectivi au fost primiţi de inculpat pentru ca Federaţia Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistenţă juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009", susţin procurorii.
Conform DNA, societatea de avocatură a obţinut de la FRF, în cursul anului 2011, suma de 11.705.626 de lei în baza celor două contracte.
Recent, Mircea Sandu a fost trimis în judecată de DIICOT într-un alt dosar, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani, în legătură cu un contract privind construcţia unui centru de fotbal în Buftea, prejudiciul fiind de 3,8 milioane lei. În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată şi ginerele lui Mircea Sandu, Ziv-Asher Tetelman. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.