Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cinci migranţi din Afganistan şi Turcia au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră arădeni, când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos sau ascunşi într-un TIR încărcat cu vopsea.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poliţia de Frontieră Arad, TIR-ul în care se aflau migranţi a fost oprit pentru verificări în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Şoferul este bulgar şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, vopsea pentru o societate comercială din Germania.

"În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, trei cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani, solicitanţi de azil în România", se arată în comunicat.

Vineri dimineaţă, în apropiere de oraşul Nădlac, la 100 de metri de linia de frontieră, au fost prinse două persoane care se deplasau pe jos, pe câmp. Acestea sunt din Turcia, în vârstă de 27, respectiv 44 de ani.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.