Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţiştii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au deschis dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce o dubiţă în care se aflau o butelie cu oxigen şi una cu acetilenă a luat foc marţi dimineaţa, pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, două persoane fiind rănite şi mai multe autovehicule şi geamuri ale unor locuinţe din zonă avariate.

"În prezent, a fost deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, faptă prevăzută de art. 255, alin.1 şi 2 din Codul penal, în care se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea", au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Potrivit ISU Vâlcea, autovehiculul în interiorul căruia s-a produs deflagraţia aparţine unei societăţi care se ocupă cu întreţinerea instalaţiilor de alimentare cu gaz metan.

Două persoane au fost transportate la spital, după ce o dubiţă în care se aflau un tub de oxigen şi unul de acetilenă a luat foc pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, incendiul fiind urmat de o explozie.

Totodată, o a treia persoană aflată în zona în care a avut loc explozia a suferit un atac de panică şi a fost asistată medical la faţa locului, refuzând transportul la spital.

Persoanele care au ajuns la spital făceau parte dintr-o echipă care desfăşura lucrări în zonă, iar una dintre ele a suferit arsuri pe spate şi a fost trântită la pământ de suflul exploziei.

În urma incendiului şi a exploziei, dubiţa a fost distrusă în totalitate, mai multe autovehicule aflate în zonă au fost avariate în diferite proporţii şi au fost sparte geamurile mai multor locuinţe din blocul aflat în imediata apropiere.

Incendiul a fost lichidat.

Nu a fost stabilită deocamdată cauza ce a generat explozia.

Pentru gestionarea situaţiei au intervenit echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere, una de descarcerare, un echipaj CBRN, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe de la SAJ Vâlcea. AGERPRES/(AS - autor: Cristina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.