COD GALBEN: 26-07-2021 ora 10 Intre 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate se va semnala 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate COD GALBEN: 27-07-2021 ora 14 Intre 14:30 si 15:30 se va semnala local averse ce vor acumula peste 20...30 l/mp, grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie. in Județul Suceava;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Inculpaţii din dosarul fraudei electorale din comuna Ciorani "nu au absolut niciun trac infracţional", sunt "naturali" şi râd în legătură cu modul propriu de fraudare a alegerilor, "furând" voturile alegătorilor "fără niciun resentiment", se arată în motivarea Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă a 17 persoane în această speţă, inclusiv a primarului liberal Marin Voicu.

Potrivit documentului, inculpaţii sunt naturali "pentru că nu le pasă de valorile unei societăţi democratice".

"Din imaginile captate de tabletele STS rezultă că niciunul dintre ei nu are absolut niciun trac infracţional, sunt naturali în ceea ce fac. Sunt naturali atunci când ştampilează buletine de vot care erau de fapt nule (cum e cazul inculpatei XX), sunt naturali atunci când mută buletine de vot de pe teancul XXXX pe teancul XXX, profitând de faptul că reprezentantul XXXX în secţie ia alte buletine de vot din urnă (cum e cazul inculpatului XX), sunt naturali atunci când strigă o altă opţiune politică decât cea exprimată în buletinul de vot (cum e cazul inculpatei XX), sunt naturali atunci când au în mână buletine de vot atribuite XXXX, dar le pun peste buletinele de vot ale XXX sau XXX (cum e cazul inculpatei XX), sunt naturali atunci când solicită schimbarea zonei de focalizare a camerei tabletei STS pentru a nu se observa activitatea infracţională (cum e cazul inculpatei XX), sunt naturali atunci când aşază buletinele de vot nule sau atribuite XXXX peste voturile atribuite altor candidaţi/formaţiuni (cum e cazul tuturor inculpaţilor), sunt naturali atunci când râd în legătură cu modul propriu de fraudare a alegerilor (în cazul membrilor secţiei de votare nr. 375)", se menţionează în motivarea instanţei.

Totodată, se remarcă modul brut în care aceştia au acţionat, "furând" voturile alegătorilor "fără niciun resentiment".

"Ceea ce se remarcă în modalitatea în care au acţionat inculpaţii din prezenta cauză este însuşi modul brut în care au acţionat, 'furând' voturile alegătorilor fără niciun resentiment, modul de organizare şi funcţionare fiind unul haotic, fără a respecta în niciun fel dispoziţiile legale. Am putea chiar să tragem concluzia că nu cunoaştem de ce au mai efectuat activităţile de sortare şi numărare, din moment ce au mutat la final buletine de vot de la un partid la altul, şi cunoşteau încă dinainte rezultatul generic pe care urma să îl consemneze în înscrisurile electorale. Am putea să considerăm că sortarea şi numărarea buletinelor de vot au fost realizate, în multe cazuri, doar pentru a crea aparenta de corectitudine, că legea le impunea să le efectueze, însă ei ştiau exact ceea ce trebuia făcut în realizarea scopului urmărit. De ce au făcut aceste fraude? Doar pentru a servi interesele inculpatului XX (n.r. primarul Marin Voicu), pentru ca acesta să îşi păstreze nivelul de legitimitate, pentru a-l exclude pe numitul XX din consiliul local, pentru a-şi consolida poziţia sa în calitate de nou membru de partid şi a-şi crea un ascendent politic la nivel judeţean prin obţinerea unui rezultat bun pentru partidul pe care îl reprezenta", se precizează în motivarea Tribunalului.

Instanţa notează că, în urma demersurilor inculpaţilor, ALDE, care trebuia să obţină două poziţii în noul Consiliul Local al comunei Ciorani, nu a mai obţinut niciun mandat.

"Din probele administrate reiese fără dubiu că aceste principii elementare de drept şi democraţie au fost ignorate cu totul de către inculpaţi, care, prin acţiunile lor, au invalidat practic opţiunile cetăţenilor votanţi, cu influenţă directă şi decisivă asupra rezultatelor sufragiului - unul dintre partidele participante a pierdut reprezentanţii în consiliul local, fiind înlăturat complet de la noua constituire a acestei structuri a administraţiei locale, contrar opţiunii liber exprimate de cetăţeni prin participarea la vot. (...) Interesul fraudării votării a fost să facă imposibilă obţinerii unor mandate de consilier local de către formaţiunea XXXX, dintre care unul i-ar fi fost atribuit în mod cert numitului XX, persona non grata pentru candidatul XX", se arată în documentul citat.

Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, şi alţi 15 inculpaţi din dosarul fraudării alegerilor locale din septembrie 2020 au fost arestaţi preventiv, iar în cazul celui de-al 17-lea inculpat, Tribunalul Prahova a dispus măsura arestului la domiciliu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova - Serviciul investigaţii criminale, au efectuat, anterior, 18 percheziţii domiciliare într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.

În urma descinderilor, 17 persoane, inclusiv primarul Marin Voicu, au fost duse la audieri, fiind ulterior reţinute.

"Cu ocazia alegerilor locale din data de 27.09.2020, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi preşedintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea. În fapt, a fost diminuat numărul voturilor obţinute de unii candidaţi/formaţiuni politice în defavoarea altor candidaţi/formaţiuni politice", preciza Parchetul într-un comunicat. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.