COD PORTOCALIU: 16-06-2021 ora 10 Intre 16 iunie, ora 10:00 – 16 iunie, ora 23:00 se va semnala ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului COD GALBEN: 16-06-2021 ora 10 Intre 16 iunie, ora 23:00 – 17 iunie, ora 10:00 se va semnala ploi însemnate cantitativ

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat că nu are nicio calitate în dosarul de corupţie instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în care joi dimineaţă s-au derulat percheziţii la sediul primăriei.

Chirica a afirmat că aceste percheziţii sunt "absolut legale" şi că ancheta procurorilor anticorupţie ar fi fost declanşată ca urmare a unei plângeri venite din partea unui membru al Partidului Naţional Liberal, fost consilier local, cu privire la un schimb de teren care a avut ca scop extinderea unui cimitir.

"Este o acţiune pe care o face DNA Bucureşti privind ridicarea unor documente legate de perioada 2005- 2018, o acţiune absolut legală, care s-a întâmplat din timpul pandemiei. Au cerut nişte documente. Acum au venit să îşi întregească portofoliul de documente pe care le solicită. Sigur că da, sunt primarul în funcţie. Trebuie să le acord tot sprijinul pentru ca lucrurile să meargă aşa cum scrie la lege. Nu am nicio calitate şi nici foarte multe detalii. Sunt hotărâri legate de inventarierile din 2005. Probabil este legat, din ce am putut să remarc, şi de terenul care a făcut obiectul schimbului de lângă Cimitirul Eternitate şi care, se pare, a fost o reclamaţie din interiorul PNL, a unui consilier la vremea respectivă faţă de colegii săi", a afirmat Chirica.

El a precizat că percheziţiile au vizat birourile angajaţilor de la Serviciul Patrimoniu şi de la Serviciul Cadastru.

"Cine a greşit va plăti. (...) Eu personal nu am nicio emoţie", a adăugat primarul Iaşiului.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii în 11 locaţii situate pe raza judeţului Iaşi în cadrul unui dosar în care se investighează infracţiuni de corupţie săvârşite în anul 2019. Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că una dintre percheziţii se desfăşoară la sediul Primăriei Iaşi.

DNA precizează într-un comunicat transmis AGERPRES că procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în cursul anului 2019, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie.

"Joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate pe raza judeţului Iaşi, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale", se mai precizează în comunicatul DNA.
AGERPRES / (AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.