COD GALBEN: 20-09-2021 Intre 07:00 si 09:30 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Sălaj, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trei tineri au fost reţinuţi, luni, de poliţişti în cazul distrugerii unor monumente funerare din Cimitirul Evreiesc de la Ploieşti, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

Potrivit sursei citate, aceştia vor fi prezentaţi, marţi, unităţii de parchet competente, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cinci tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, bănuiţi că au distrus mai multe monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din Ploieşti, au fost depistaţi şi duşi, luni, la audieri.

"În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate de poliţişti, cele cinci persoane bănuite de săvârşirea faptei au fost identificate şi depistate. Este vorba despre tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. Din cercetări, a rezultat faptul că acţiunea persoanelor bănuite nu are legătură cu acţiuni antisemite", a transmis IJP Prahova.

În cauză, poliţiştii Secţiei 2 Ploieşti au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte.

Potrivit datelor comunicate, duminică, AGERPRES, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi, joi, cu privire la faptul că 16 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost împinse de pe soclul lor, fiind căzute pe sol.

"Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, trei dintre aceste monumente fiind găsite sparte. Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte", preciza sursa citată.

Deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a catalogat incidentul de la Ploieşti drept "unul dintre cele mai abjecte acte posibile".

"Un cimitir evreiesc a fost vandalizat. Aproape 20 de pietre funerare au fost dărâmate sau distruse. Din nou. Unul dintre cele mai abjecte acte posibile, de data aceasta în Ploieşti. Ce motiv poate exista pentru distrugerea unor morminte, pentru atacurile îndreptate împotriva memoriei unor oameni care nu mai sunt printre noi? Ura şi prostia, în cele mai mizerabile şi absurde forme sunt singurele explicaţii pe care le întrevăd pentru această crimă. Fiecare piatră funerară dărâmată este o mărturie. Din nou. PS. : Sunt curios. Oare a fost de vină vântul puternic sau tradiţionalii copii minori?", a scris Vexler pe Facebook.

 

ORA 16.05 Prahova: Cinci tineri, audiaţi în cazul distrugerii unor monumente din Cimitirul Evreiesc

 

Cinci tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani bănuiţi că au distrus mai multe monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din Ploieşti au fost depistaţi şi duşi la audieri, informează, luni, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, precizând că faptele lor nu au legătură cu acţiuni antisemite.

"În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate de poliţişti, cele cinci persoane bănuite de săvârşirea faptei au fost identificate şi depistate. Este vorba despre tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. Din cercetări, a rezultat faptul că acţiunea persoanelor bănuite nu are legătură cu acţiuni antisemite", a transmis IJP Prahova.

Cei cinci tineri se află la această oră la audieri.

Poliţiştii Secţiei 2 Ploieşti au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte, după ce mai multe monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost distruse.

Potrivit datelor comunicate, duminică, AGERPRES, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi, joi, cu privire la faptul că 16 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost împinse de pe soclul lor, fiind căzute pe sol.

"Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, trei dintre aceste monumente fiind găsite sparte. Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte", precizează sursa citată.

Deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a catalogat incidentul de la Ploieşti drept "unul dintre cele mai abjecte acte posibile".

"Un cimitir evreiesc a fost vandalizat. Aproape 20 de pietre funerare au fost dărâmate sau distruse. Din nou. Unul dintre cele mai abjecte acte posibile, de data aceasta în Ploieşti. Ce motiv poate exista pentru distrugerea unor morminte, pentru atacurile îndreptate împotriva memoriei unor oameni care nu mai sunt printre noi? Ura şi prostia, în cele mai mizerabile şi absurde forme sunt singurele explicaţii pe care le întrevăd pentru această crimă. Fiecare piatră funerară dărâmată este o mărturie. Din nou. PS. : Sunt curios. Oare a fost de vină vântul puternic sau tradiţionalii copii minori?", a scris Vexler pe pagina sa de Facebook. AGERPRES/(AS- autor: Anamaria Constantin, editori: Karina Olteanu, Georgiana Tănăsescu, editori online: Ady Ivaşcu, Anda Badea)

 

Sursa foto: Silviu Vexler / Facebook

 

* UPDATE-ul este realizat în baza știrilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării știrilor pe fluxul agenției.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.