Peste 20 de persoane din Dâmboviţa au fost reţinute, miercuri, pentru înşelăciune, fals şi fals în declaraţii, după ce au spus, deşi nu era adevărat, că activitatea artistică le-a fost afectată de pandemie şi au cerut indemnizaţii, informează IPJ Dâmboviţa.
Cei 23 de reţinuţi se pare că erau lăutari care ar fi încasat nemeritat indemnizaţii de la Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
"Ca urmare a activităţilor de cercetare desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals în declaraţii, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare 24 de mandate de aducere. Toate persoanele au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada octombrie 2020 - aprilie 2021, cu ajutorul administratorilor a două societăţi comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii din care să rezulte că activitatea artistică a bănuiţilor ar fi fost afectată de pandemia de COVID-19", precizează IPJ Dâmboviţa.
În baza declaraţiilor întocmite în fals, persoanele în cauză ar fi obţinut indemnizaţii din partea Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, fiind creat un prejudiciu de 1,55 de milioane de lei.
Faţă de 23 de persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru dispunerea unor măsuri preventive. AGERPRES/(AS-Cornelia Dumitru, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |