Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Toate documentele care privesc fosta Securitate din arhiva Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au fost predate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în 2006, cu excepţia celor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securităţii naţionale, în conformitate cu prevederile Hotărârii CSAT nr. 60/2006, a informat, luni, MApN, printr-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Potrivit MApN, la 22 februarie, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi specialişti din instituţie au avut o întrevedere cu o delegaţie a Colegiului CNSAS, condusă de preşedintele Constantin Buchet, "în acord cu cooperarea instituţională permanentă care a existat încă de la înfiinţarea CNSAS".

În urma discuţiilor, la nivelul ministerului se derulează etapele procedurale de constituire a unei comisii paritare mixte MApN - CNSAS, în conformitate OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, se precizează în comunicat.

Conform ministerului, această comisie, formată din specialişti ai celor două instituţii, urmează să stabilească un grafic de consultare şi analiză a documentelor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securităţii naţionale şi va decide cu privire la caracterul şi destinaţia acestor documente, în conformitate cu prevederile articolului 2 al Hotărârii CSAT nr. 60/2006 şi prevederilor OUG 24/2008.

Documentele din arhiva fostei Securităţi care au fost primite în custodie de MApN după luna ianuarie a anului 1990 au fost predate în 2006, cu excepţiile prevăzute de cadrul legislativ, către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în baza HG nr.731/07.06.2006 privind preluarea în gestiune de către CNSAS a arhivei deţinute anterior de fostele organe de securitate, ale Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 60/17.04.2006, ale Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr.130/28.08.2006 şi ale Protocolului încheiat între Ministerul Apărării Naţionale şi CNSAS, se menţionează în comunicatul citat. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.