Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un procuror de la DNA a cerut, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, mărirea pedepsei aplicate fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu în dosarul în care acesta a fost condamnat în primă instanţă la 5 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Curtea de Apel Bucureşti a terminat de judecat apelul în acest dosar, joi având loc pledoariile finale.

Reprezentantul DNA consideră că Tribunalul Bucureşti i-a aplicat lui Oprescu o pedeapsă prea blândă în raport cu faptele comise şi funcţia deţinută de fostul edil şi a cerut o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege.

"Prin prisma funcţiei deţinute a înţeles să pervertească actul administrativ. A înţeles să comită cele mai grave fapte prevăzute de Codul penal", a spus procurorul cu referire la Oprescu.

De asemenea, procurorul a cerut pedepse mai mari şi pentru ceilalţi inculpaţi din acest dosar.

În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Oprescu a spus că procurorii au căutat prin toată lumea să vadă dacă are averi ascunse, dar nu au găsit nimic, susţinând că nu a încălcat niciodată legea.

"Niciodată procurorii DNA nu m-au ascultat. Au scris mereu că refuz să dau declaraţii. Am renunţat când am fost întrebat cai verzi pe pereţi despre ce face Băsescu. Am spus că nu am fost ales de oamenii din Bucureşti ca să ştiu ce face Băsescu. Ce nu spune DNA este că au făcut 21 de comisii rogatorii în toată lumea. Toate s-au întors fără răspunsuri. Nu am averi ascunse, nu am vile mascate, nu am averile despre care spun ei. Ce grup infracţional? Nu am făcut în viaţa mea parte din vreun grup (...) Fără falsă modestie, voi spune că în viaţa mea eu am făcut bine oamenilor. Toate acuzaţiile ce mi s-au adus au fost făcute doar pe vorbe, pe vorbele unui om care a vrut să scape mai uşor (...) N-am încălcat niciodată legea. Reţineţi, vă rog! Totuşi, am fost şi încă mai sunt chirurg, am fost primar general, am fost senator şi am o pregătire academică de ani de zile. Nu mi s-a reproşat niciodată încălcarea legii", a declarat Oprescu în ultimul cuvânt.

Procesul se află în faza de apel, după ce Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Sorin Oprescu, în mai 2019, la 5 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru fapte de corupţie.

Alte condamnări în primă instanţă: Bogdan Popa (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane) - 13 ani şi 4 luni închisoare; Mircea Octavian Constantinescu (fost director al Direcţiei economice din Primăria Generală) - 3 ani şi 4 luni; Florin Şupeală (fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti) - 4 ani; Claudiu Bengalici (administrator al unei societăţi comerciale) - 4 ani şi 4 luni; Cristian Stanca (fost şofer al lui Oprescu) - 7 ani şi 8 luni; Ruxandra Avasiloae (fost director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti) - 2 ani şi 4 luni cu suspendare.

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie. AGERPRES/(A, AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.