Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, marţi, că în dosarul "10 august", Ministerul Justiţiei poate cere verificarea procedurilor administrative şi, dacă sunt identificate probe noi, se poate relua urmărirea penală.
"Niciodată nu am comentez şi nu comentez hotărârile instanţei. (...) Dar (...) nu putem să ne facem că nu vedem ce a văzut o lume întreagă, ce s-a întâmplat în 10 august. Odată cu publicarea ordonanţei de clasare, eu cred că împreună cu Ministerul Justiţiei - am avut o discuţie cu domnul ministru, la apelul domnului preşedinte Klaus Iohannis - un grup de lucru format din structurile noastre din Secretariatul general, de la MAI şi Ministerul Justiţiei s-au întâlnit şi... Eu pot să spun în felul următor, dar este o ipoteză: Ministerul Justiţiei poate sesiza Inspecţia judiciară pentru verificarea respectării procedurilor administrative din timpul cercetării penale. Asta, pe de o parte. De asemenea, dacă sunt identificate probe noi, se poate formula o nouă cerere de reluare a urmăririi penale", a declarat Lucian Bode la TVR1.
El a adăugat că se poate formula o cerere de intervenţie în dosarul respectiv, pentru cei care au avut de suferit şi au deschis dosare penale.
"Aici, până la urmă, din punctul meu de vedere, este un act de voinţă pe care trebuie să şi-l manifeste atât Ministerul Justiţiei, cât şi MAI. Eu sunt dispus, prin toate structurile noastre, să contribuim la acest demers. Sediul materiei, fără să pasez responsabilitatea, este, evident, la Ministerul Justiţiei şi, în urma analizării atente a motivării, vom avea un punct de vedere. Sunt şi foarte multe dosare penale deschise de cetăţeni, care au suferit, sunt victime în ceea ce s-a întâmplat atunci, în 10 august. (...) Inclusiv pe această componentă se poate analiza posibilitatea formulării unei cereri de intervenţie în interesul celor care sunt în acest proces şi să admită plângerea lor şi redeschiderea urmăririi penale. Sunt variante până la urmă", a mai spus Lucian Bode.
Pe 2 martie, Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul "10 august".
Practic, prin această decizie, dosarul a fost clasat iar foştii şefi ai Jandarmeriei nu vor fi urmăriţi penal pentru intervenţia împotriva manifestanţilor la mitingul din Piaţa Victoriei din august 2018.
Pe 4 august 2020, fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului "10 august" şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie: colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorul Laurenţiu Cazan, colonelul Cătălin Sindile şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică.
Decizia trebuia însă aprobată de un judecător, însă Tribunalul Bucureşti a respins cererea DIICOT. AGERPRES/(A - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
Cîţu, despre clasarea dosarului ''10 august'': Actul de justiţie este un serviciu public
Iohannis: Ministrul Justiţiei să explice urgent cum s-a ajuns ca dosarul "10 august" să fie clasat
VIDEO Stelian Ion: Dosarul ''10 august'' nu se termină aici; solicit public aşteptarea motivării
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.