COD GALBEN: 09-12-2021 Intre 07:45 si 10:00 se va semnala local, ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 09-12-2021 Intre 07:40 si 10:00 se va semnala local, ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza în funcţie de condiţiile locale formarea gheţuşului in Județul Olt, Județul Dolj; COD GALBEN: 09-12-2021 Intre 06:45 si 10:00 se va semnala local, ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Ialomiţa, Județul Călăraşi; COD GALBEN: 09-12-2021 Intre 06:35 si 10:00 se va semnala local, ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Constanta; COD GALBEN: 09-12-2021 Intre 05:40 si 10:00 se va semnala local, ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza în funcţie de condiţiile locale formarea gheţuşului in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 09-12-2021 Intre 05:20 si 10:00 se va semnala local, ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Brăila, Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Buzău, Județul Dâmboviţa;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri cererea DNA privind plasarea fostului ministru Elena Udrea sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, în dosarul în care aceasta a fost condamnată în primă instanţă la opt ani închisoare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de procurori.

Hotărârea a fost luată de judecătoarea Claudia Jderu, cea care de altfel a şi condamnat-o marţi pe Udrea la opt ani închisoare în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

După condamnare, DNA a solicitat ca Elena Udrea să fie plasată sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, având în vedere declaraţiile date de aceasta, dar şi posibilitatea ca ea să plece din România înainte de a fi condamnată definitiv, aşa cum s-a întâmplat în 2018, când a fugit în Costa Rica.

"Inculpata a manifestat intenţia de a se sustrage de la judecată. În declaraţiile date, afirmă că justiţia nu este independentă, decizia de condamnare este absurdă şi există în spate altcineva la butoane. Inculpata are un istoric. În anul 2018, s-a sustras de la altă condamnare şi a fugit în Costa Rica. A fost arestată acolo şi supusă unei proceduri de extrădare. (...) Având în vedere acest istoric, normal că ne-am pus problema de a o păstra pe inculpată la dispoziţia organelor judiciare. Ea nu s-a întors de bunăvoie în ţară, aşa cum afirmă. A făcut referiri la sistemul judiciar italian, pentru că acolo au fugit mai multe persoane condamnate în România: Alina Bica, Dragoş Săvulescu, Daniel Dragomir, Marian Zlotea", a spus procurorul de şedinţă în sala de judecată.

De cealaltă parte, Udrea a susţinut că nu are intenţia să fugă din România, deoarece are un copil de crescut, iar dacă va fi condamnată vrea să-şi ispăşească pedeapsa în ţară.

"M-am întors de bunăvoie din Costa Rica. Am venit în ţară, ştiind că mai am trei dosare pe rol. Am venit pentru că eu vreau să îmi cresc copilul aici. Dacă doream, puteam să plec de doi ani din ţară. Şi dacă mi-ar fi trecut prin cap să plec, nu vreau să stau în puşcăriile din afară, vreau să stau închisă în România. Nu vreau să fiu fugărită pe afară. (...) Eu am experienţa statului în puşcărie afară. Sunt un om raţional, nu aş pleca să înfund puşcăriile pe afară, ca să mă aducă statul român înapoi în condiţii de forţă. (...) Cu pedepsele pe care eu le am, nu beneficiez de posibilitatea de a le executa în libertate în Italia", a spus Elena Udrea.

Ea a adăugat că trebuie să plece regulat din ţară, pentru că urmează tratamente medicale, deoarece mai doreşte să aibă un copil.

"În tot acest timp de când am venit din Costa Rica, am ieşit din ţară şi m-am întors. Nu mi-a trecut prin cap să rămân în afara ţării. Unele dintre motivele pentru care am ieşit sunt de natură medicală. Măcar la o lună şi jumătate, eu fac nişte proceduri care necesită prezenţa în afara ţării. Dacă această sentinţă de opt ani închisoare, pe care o cred în continuare nedreaptă şi ilegală, va rămâne definitivă la Înalta Curte, tot nu îmi poate lua cineva dreptul să mai fiu o dată mamă sau de două ori, dacă eu mai pot şi îmi doresc lucrul acesta", a mai spus Udrea.

Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la opt ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor. Decizia nu este însă definitivă. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.