COD GALBEN: 17-05-2021 ora 10 COD GALBEN: 17-05-2021 ora 10 Intre 18 mai, ora 06:00 – 18 mai, ora 23:00 se va semnala cantități de apă însemnate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sică Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de droguri, el fiind acuzat că a vândut cocaină unei persoane care colabora cu procurorii şi unui investigator sub acoperire, în apropierea unui local din centrul vechi al Capitalei.

Potrivit rechizitoriului trimis în instanţă, pe 14 ianuarie, procurorii DIICOT au primit o informaţie că o persoană cunoscută cu apelativul "Sică Dumitrescu" vinde cocaină pe raza municipiului Bucureşti. Acesta a fost identificat în persoana lui Sică Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu.

În cadrul anchetei, procurorii au apelat la o femeie, care colabora cu procurorii, şi la un investigator sub acoperire. Aceştia au primit permisiunea de a cumpăra droguri de la Sică Dumitrescu. De asemenea, un judecător a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, precum şi supravegherea video, audio şi prin fotografiere a activităţilor desfăşurate de către Sică Dumitrescu, investigatorul sub acoperire şi martorul colaborator.

Ulterior, pe 18 ianuarie, femeia şi investigatorul sub acoperire l-au contactat pe Sică Dumitrescu pe Instagram şi au stabilit să se întâlnească, în jurul orei 20,00, în parcarea de la cafeneaua "The Dock" de pe Cheiul Dâmboviţei din Bucureşti. În zonă a fost instalat un dispozitiv de supraveghere operativă.

În seara zilei de 18 ianuarie, cei doi au mers în faţa cafenelei "Naked", unde era parcat un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat îmbrăcat în uniformă militară, identificat ulterior în persoana unui caporal de la o unitate militară din Bucureşti.

Lângă autoturism aştepta Sică Dumitrescu. El a acceptat să-i vândă femeii 3 grame de cocaină, contra sumei de 1.350 lei.

Conform documentelor trimise în instanţă, investigatorul sub acoperire şi femeia au fost invitaţi să aştepte în maşina condusă de caporal, aceştia având o conversaţie despre calitatea "mărfii" pe care urmează să o aducă Sică Dumitrescu. După aproximativ 5 minute, Sică Dumitrescu a revenit la locul de întâlnire, s-a urcat în maşină şi i-a înmânat colaboratoarei trei punguţe din material plastic de culoare portocalie ce conţineau o substanţă solidă.

După ce au coborât din autoturism şi s-au despărţit, colaboratoarea i-a înmânat investigatorului sub acoperire cele 3 punguţe primite de la Sică Dumitrescu, conţinutul fiind dus la un laborator pentru analiză.

Analizele de laborator au arătat că era vorba de 2,05 grame pulbere care conţinea cocaină.

Fiind audiat, Sică Dumitrescu a recunoscut că i-a vândut cocaină martorului colaborator, însă fără a urmări un interes financiar. Referitor la contribuţia caporalului, el a declarat că i-a solicitat sprijinul acestuia pentru a-l transporta cu autoturismul, până la întâlnirea cu martorul colaborator, însă militarul ar fi aflat în acea împrejurare că urmează să le vândă cocaină.

În baza probelor strânse, procurorii au stabilit că acel caporal ştia dinainte de vânzarea drogurilor şi chiar l-a sfătuit pe Sică Dumitrescu să nu fie "slab la negocieri". El a fost trimis în judecată alături de fiul lui Ilie Dumitrescu, pentru complicitate la trafic de droguri. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.