Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţia Română a aplicat 4.312 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 800.000 de lei, în urma acţiunilor pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, efectuate în ultimele 24 de ore, împreună cu reprezentanţi ai celorlalte autorităţi cu atribuţii în domeniu.

"Aproape 7.500 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, au desfăşurat 891 de acţiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecţie sanitară, la nivel naţional", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, AGERPRES.

Au fost efectuate 60.725 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse.

"În continuare, principalul obiectiv al acţiunilor Poliţiei Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătăţii românilor. Poliţiştii se află permanent la datorie şi vor interveni cu fermitate în toate situaţiile în care legea este încălcată", arată sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.