Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţiştii vrânceni au deschis dosar penal zădărnicirea combaterii bolilor pe numele primarului de la Păuleşti, Dănuţ Soare, după ce acesta şi-ar fi servit colegii cu prăjituri şi suc în primărie, de ziua lui, şi a fost reclamat la poliţie.

"La data de 18 februarie, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Tulnici au fost sesizaţi de o femeie de 28 ani, din comuna Păuleşti, cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi zile, un bărbat de 38 de ani ar fi organizat un eveniment în sediul unei instituţii publice la care ar fi participat mai multe persoane, fără a fi respectate măsurile de protecţie pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor", a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.

Contactat telefonic, primarul Dănuţ Soare a declarat, pentru AGERPRES, că nu a făcut petrecere în primărie, ci doar şi-a servit colegii cu o prăjitură şi un pahar de suc de ziua lui.

"Peste două zile va fi ziua mea şi ieri (joi - n.red.) mi-am chemat colegii într-o sală de şedinţe şi i-am servit cu o prăjitură şi un pahar de suc. Nu a fost o petrecere cu lăutari, nu am avut muzică. Nu a fost nimeni din afara primăriei, ci doar angajaţii, care oricum suntem aici în fiecare zi împreună. Am dat deja declaraţii la poliţie, ancheta îşi va urma cursul", a declarat Dănuţ Soare.

Potrivit IPJ Vrancea, cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi pentru luarea măsurilor legale ce se impun. AGERPRES / (A, AS - autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.