Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trei persoane din judeţul Galaţi au fost reţinute pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la falsificarea şi punerea în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune, toate în formă continuată, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Potrivit sursei citate, în cauză s-a reţinut faptul că, în perioada octombrie 2020 - ianuarie 2021, inculpaţii au constituit, pe raza judeţului Galaţi, un grup infracţional organizat ce a procedat la punerea în circulaţie a unui număr de cel puţin 120 de bancnote falsificate (în cupiura de 50 euro), provenite de la o grupare infracţională destructurată de către DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov, la data de 27.01.2021.

Astfel, persoanele din Galaţi ar fi indus în eroare un număr de opt persoane vătămate cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de vânzare cumpărare, în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, prejudiciul creat fiind de peste 6.400 euro.

La data de 14.02.2021, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi au efectuat un număr de cinci percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate mai multe telefoane mobile.

Cele trei persoane reţinute vor fi prezentate Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă, mai menţionează comunicatul DIICOT. AGERPRES / (AS - autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.