Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un bărbat de 75 de ani a decedat, vineri seară, în urma unui incendiu violent la acoperişul unei gospodării de aproximativ 150 mp din Sfântu Gheorghe, informează ISU Covasna.

Potrivit sursei citate, pompierii covăsneni au intervenit, timp de patru ore, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD pentru localizarea şi stingerea incendiului.

"La momentul sosirii forţelor de intervenţie, acoperişul unei clădiri cu funcţiuni mixte ardea generalizat, iar o parte din acesta era prăbuşit în interiorul construcţiei. Exista pericolul ca incendiul să se propage la alte două anexe şi clădiri din vecinătate. Din nefericire, printre dărâmături a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat de aproximativ 75 de ani", precizează ISU Covasna.

În urma incendiului, a cărui cauză probabilă o reprezintă jarul căzut dintr-un sistem de încălzire pe materiale combustibile, au ars un garaj cu un autovehicul în interior, camera de locuit, acoperişul unui atelier de confecţionat mobilă şi diferite bunuri din interior, mai precizează sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.