COD GALBEN: 16-05-2025 ora 10 Intre 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate se va semnala 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţiştii şi procurorii efectuează, miercuri, cinci percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov într-un dosar în care se investighează achiziţionarea de către o companie naţională de măşti medicale în perioada stării de urgenţă.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează cinci percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu şi fals în declaraţii, toate în legătură cu achiziţionarea de către o companie naţională de măşti medicale în perioada stării de urgenţă.

În acelaşi timp, arată sursa citată, se va pune în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unei persoane.

Persoana în cauză va fi condusă la sediul unităţii de poliţie, în vederea aducerii la cunoştinţă a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi audierii acesteia, pentru clarificarea situaţiei de fapt, informează IGPR. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Citeşte şi:

 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.