Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

UPDATE ORA 14:13 Agentul de poliţie în vârstă de 24 de ani care, joi, a fost găsit împuşcat în sediul Poliţiei oraşului Baraolt, a încetat din viaţă la spital, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.

Potrivit primelor cercetări, tânărul ar fi încercat să se sinucidă prin împuşcare, fiind găsit rănit de colegii săi, care au solicitat intervenţia unui echipaj medical pentru a fi transportat la spital, unde a fost internat în stare gravă.

"La data de 28 ianuarie a.c., un agent de poliţie, de 24 de ani, din cadrul Poliţiei Oraşului Baraolt a fost găsit de către colegii acestuia într-o cameră din sediul poliţiei, prezentând o plagă împuşcată la nivelul capului. La momentul în care a fost găsit, poliţistul prezenta semne vitale. La faţa locului a fost solicitat imediat un echipaj medical care, după intervenţie, l-a transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. (...) Cu regret vă informăm că acesta a decedat la spital", au menţionat reprezentanţii IJP Covasna, într-un mesaj transmis presei.

Potrivit sursei citate, agentul de poliţie fusese angajat în cadrul IJP Covasna în anul 2019, fiind absolvent al unei şcoli de agenţi de poliţie.

În acest caz se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul. AGERPRES/(AS-autor: Oana Mălina Negrea, editor: )

 

ORA 12:25 Covasna: Poliţist găsit împuşcat în sediul Poliţiei Baraolt; din primele cercetări - tentativă de suicid

 

Un agent de 24 de ani, angajat în cadrul Poliţiei Oraşului Baraolt, a fost găsit, joi, în sediul instituţiei cu o plagă împuşcată la nivelul capului, din primele cercetări fiind vorba despre o tentativă de suicid, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna.

Potrivit sursei citate, acesta a fost transportat de urgenţă la spital, iar în prezent se află în stare gravă.

Reprezentanţii instituţiei au mai menţionat că poliţistul îşi desfăşoară activitatea în cadrul IPJ Covasna din anul 2019, fiind absolvent al unei şcoli de agenţi de poliţie.

"La data de 28 ianuarie, un agent de poliţie, de 24 de ani, din cadrul Poliţiei Oraşului Baraolt, a fost găsit de către colegii acestuia într-o cameră din sediul poliţiei, prezentând o plagă împuşcată la nivelul capului. La momentul în care a fost găsit, poliţistul prezenta semne vitale. La faţa locului a fost solicitat imediat un echipaj medical, care după intervenţie, l-a transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. La acest moment, poliţistul este internat la o unitate medicală în stare gravă, comatoasă (...) Din primele verificări, este vorba de o tentativă de suicid", se arată într-un comunicat de presă al IJP Covasna remis, joi, AGERPRES.

În acest caz se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul. AGERPRES/(AS - autor: Oana Mălina Negrea, editorI: Oana Popescu, Karina Olteanu, editori online: Ady Ivaşcu, Ada Vîlceanu)

 

* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.