Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţiştii au declanşat o anchetă penală împotriva profesorului de matematică de la Liceul ''Dimitrie Leonida'' din Piatra-Neamţ care ar fi solicitat poze nud unei eleve, în vârstă de 21 ani, de la o clasă de seral.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, Georgiana Moşu, a precizat, miercuri, că în cauză sunt efectuate cercetări pentru infracţiunea de hărţuire sexuală.

"În urma apariţiei în spaţiul online a unor conversaţii dintre o elevă şi un cadru didactic al unei instituţii de învăţământ, din Piatra-Neamţ, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ s-au sesizat din oficiu şi au demarat cercetări în vederea stabilirii, cu exactitate, a situaţiei de fapt. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de hărţuire sexuală, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ. Cadrul didactic a fost audiat în această dimineaţă", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

În paralel, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ a solicitat Consiliului de Administraţie al liceului să declanşeze o anchetă pe baza plângerii formulate de elevă.

Inspectorul şcolar general Mihai Obreja a declarat, pentru AGERPRES, că în cazul profesorului acuzat de hărţuire sexuală se va ajunge, cel mai probabil, la desfacerea contractului de muncă.

De asemenea, directoarea adjunctă a liceului a demisionat, marţi seara, la solicitarea conducerii ISJ Neamţ, din cauza faptului că nu a informat conducerea instituţiei despre incident şi a făcut declaraţii în presă care au discriminat-o pe elevă.

"În acest caz, cel mai probabil se va merge până la desfacerea contractului de muncă. Declaraţia directorului adjunct a fost total nefericită, ca să nu spun că este foarte gravă. Cred că a introdus şi un element de discriminare, iar mai grav este faptul că nu a informat ISJ. Era un eveniment care nu a însemnat o zi sau o oră, ci este vorba de lunile noiembrie şi decembrie. Noul director m-a anunţat pe mine pe 16 ianuarie şi i-am cerut să adune informaţii şi abia marţi a reuşit să ajungă eleva la şcoală şi a depus o sesizare la Consiliul de Administraţie. Aseară i-am prezentat directorului adjunct, într-o discuţie directă, faptul că a încălcat mult de tot cerinţele unui management corect bazat pe principii şi valori. A înţeles şi mi-a transmis demisia, iar aseară am dat decizia de trecere la catedră. (...) Odată reconfigurat Consiliul de Administraţie, se va lua în discuţie sesizarea elevei şi constituirea Comisiei de cercetare disciplinară, care va urma cu rigurozitate toţi paşii. Va întocmi un raport unde pot face şi propuneri, raportul ajunge în Consiliul de Administraţie care va lua o hotărâre care devine executorie", a precizat, pentru AGERPRES, Mihai Obreja.

El a adăugat că sancţiunea care va fi dată în acest caz trebuie să fie un exemplu şi pentru alte cadre didactice "care uită uneori că relaţia dintre profesor şi elev este instituţională, formală, şi în afara şcolii, adică 24 din 24 de ore".

Ancheta penală şi administrativă împotriva profesorului de matematică a fost declanşată după ce în mediul online au apărut conversaţii realizate pe aplicaţii telefonice între acesta şi o elevă de 21 ani, dintr-o clasă de seral, în care îi solicita să îi trimită poze dezbrăcată cu ea.

După ce eleva a sesizat conducerii liceului incidentul, profesorul de matematică i-ar fi trimis pe Facebook şi Whatsapp ameninţări şi injurii.

Capturile telefonice cu toate mesajele au fost păstrate de elevă ca probe şi au fost prezentate şi în mediul online. AGERPRES/(A - autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: (c) ltdleonidapnt.ro  

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.