Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un număr de 50 de deţinuţi cu COVID-19 primesc tratament în penitenciarele spital Jilava şi Constanţa-Poarta Albă, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis, joi, AGERPRES.

"Pentru un număr de 50 de persoane private de libertate confirmate pozitiv SARS-CoV-2 se asigură tratament specific în Penitenciarele-Spital Bucureşti-Jilava şi Constanţa-Poarta Albă, sub îndrumarea structurilor de resort din sistemul public de sănătate", precizează ANP.

Referitor la personalul angajat, ANP menţionează că 79 de poliţişti de penitenciare sunt, în prezent, confirmaţi pozitiv SARS-CoV-2 şi respectă recomandările Direcţiilor de Sănătate Publică competente. Administraţiile locurilor de deţinere au aplicat măsuri specifice de intervenţie, nefiind raportate disfuncţionalităţi în derularea misiunilor şi activităţilor curente.

"Unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au implementat, începând cu data de 03.12.2020, o Metodologie de testare rapidă Ag SARS-CoV-2 a persoanelor private de libertate şi a personalului angajat din sistemul administraţiei penitenciare, în completarea demersurilor cu caracter preventiv", mai precizează ANP.

În continuare, având în vedere actualizarea, pe 4 ianuarie, a Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Naţional de Sănătate Publică România, şi a includerii persoanelor private de libertate şi a personalului de penitenciare în categoriile cărora li se aplică Recomandările de prioritizare a testării prin RT-PCR şi/sau test rapid antigenic pentru SARS-CoV-2, unităţile de detenţie, în colaborare cu Direcţiile de Sănătate Publică judeţene, desfăşoară demersuri pentru stabilirea conduitei de implementare a noii metodologii.

Măsurile destinate prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 la nivelul unităţilor subordonate îşi menţin aplicabilitatea, a adăugat ANP. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.