Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Justiţiei a anunţat că Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se amână intrarea în vigoare a alcătuirii completurilor de trei judecători care judecă apelurile în instanţe.

Potrivit unui comunicat al MJ, decizia a fost luată în urma solicitărilor primite din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

Proiectul prevede că judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2023.

În procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.


De asemenea, în cauzele penale, noile dispoziţii privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători.

În proiectul adoptat de Guvern se arată că schemele de personal ale instanţelor judecătoreşti sunt subdimensionate, cu consecinţe în ceea ce priveşte aplicarea de la 1 ianuarie 2021 a dispoziţiilor privind judecarea apelurilor în completuri formate din 3 judecători, de natură să pună în dificultate funcţionarea sistemului judiciar în ansamblu, fiind necesară luarea urgentă
a unor măsuri legislative în scopul asigurării bunei funcţionări a justiţiei ca serviciu public.

Proiectul prevede următoarele:

* Articol unic. (1) Dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2023. În procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.

* (2) În cauzele penale, dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2023. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Stelian Ion: Guvernul a adoptat OUG de amânare a completurilor de 3 judecători pentru a nu se crea blocaje în sistem

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.