Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un agent de poliţie sucevean a fost reţinut pentru 24 de ore, luni, după ce a accidentat două persoane în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice şi a părăsit locul faptei.

Într-un comunicat de presă remis AGERPRES de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, se arată că, pe 20 noiembrie, un procuror din cadrul unităţii de parchet menţionate s-a sesizat din oficiu cu privire săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pe 11 decembrie, prin ordonanţa procurorului s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de agentul de poliţie N.B. din cadrul IPJ Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului.

Potrivit sursei citate, în cauză există suspiciunea rezonabilă că pe 20 noiembrie, în jurul orei 18,15, suspectul N.B., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul unui autoturism cu intenţia de a se deplasa la domiciliu, respectiv la sediul Postului de Poliţie unde îşi desfăşoară activitatea, iar înainte de a ajunge la imobilul unde locuieşte, pe DJ 291A, a surprins pe partea carosabilă persoanele A.V. şi A.M., pe care le-a accidentat şi a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului, parcând autoturismul avariat în curtea Postului de Poliţie.

Procurorul a dispus reţinerea suspectului pentru 24 de ore, începând cu 14 decembrie, ora 13,30, urmând ca pe 15 decembrie să se dispună în continuare o măsură preventivă privativă sau restrictivă de libertate.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare. AGERPRES / (AS - autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.